Amănunte necunoscute până acum şi chiar deranjante au ieşit la iveală despre mariajul preşedintelui Americii cu Melania. Iată ce speculaţii au fost dezvăluite de un scriitor!
Mariajul dintre Donald Trump şi Melania este subiectul arzător chiar al unei cărţi în care sunt dezvăluite amănunte cum că cei doi d-abia şi-au vorbi şi că nu ar fi împărţit niciodată patul.
Michael Wolff a scos o carte nouă intitulată „Fire and Fury: Inside the Trump White House”, care deja a fost catalogată de Trump ca falsă şi fake pe Twitter.
Autorul Wolff dezvăluie amănunte chiar şi despre victoria lui Trump în care a ajuns preşedinte, aliaţii şi duşmanii săi, dar în special amănunte despre căsătoria cu cea de a treia sa soţie, Melania.
Cei doi s-au căsătorit în anul 2005 la Biserica Episcopală Bethesda by-the-Sea in Palm Beach. Conform scriitorului cei doi d-abia îşi vorbesc şi sunt multe zile la rând în care ei nu ar şti nimic unul de altul.
Din culisele relaţiei lui Donald Trump cu Melania
Autorul mai specifică că toţi cei din jurul preşedintelui trec cu vederea relaţia celor doi. Acesta mai adaugă faptul că Trump nici nu îşi cunoaşte prea bine fiul, pe Barron, şi îl foloseşte doar atunci când apare în public.
„El şi Melania Trump petrec împreună relativ puţin timp. Există zile în care nu au niciun contact, chiar dacă se află amândoi în Turnul Trump.”, scrie Wolff.
Mai mult decât atât, acesta menţionează şi faptul că cei doi au dormitoare separate, primul cuplu care face asta de la John şi Jackie Kennedy.
Anumite pasaje din carte fac referire şi la ideea că lui Trump îi este frică să nu fie otrăvit. El preferă să mănânce mai mult fast-food.
Citeşte şi: Alina Puşcaş, accident grav la schi
Foto: Hepta
Cristina Pîrvu