După o zi de travaliu, ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra.
Foto: Hepta
Kate Middleton a fost internată în spital pentru a naşte luni dimineata si toata lumea astepta cu sufletul la gura marele moment. Iata comunicatul oficial dat de Palatul Buckingham luni seara:
„Alteţa Sa regală Ducesa de Cambridge a născut cu bine un fiu la ora 16.24 (18.24, ora României). Bebeluşul cântăreşte 3,79 kilograme. Ducele de Cambridge a asistat la naştere. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwal, prinţul Harry şi membrii celor două familii au fost înştiinţaţi şi sunt foarte fericiţi de această veste. Alteţa Sa regală şi copilul se simt bine şi vor rămâne la spital pe durata nopţii”.
8 lucruri despre bebeluşul regal
Copilul va ocupa locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii. In zilele următoare, va fi făcut public si numele său. Prima apariţie publică va avea loc probabil pe scările spitalului St. Mary din Londra cu nou-născutul, la fel cum a făcut prinţesa Diana cu băieţii ei.
Stil de vedeta: KATE MIDDLETON, cele mai frumoase tinute de gravida