După ce o lume întreagă o critică, Maria Sharapova a vorbit despre ceea ce a simțit când a aflat că va fi suspendată: „M-am simțit atât de mică”

 Popescu Alexandra
.

Cariera Mariei Sharapova, cea mai bine plătită sportivă, a luat o pauză în martie, 2016, când a fost depistată pozitiv cu meldonium, substanță declarată interzisă în luna în care a fost testată sportiva. Acum, după ce o lume întreagă o critică pentru revenirea în tenis, aceasta a decis să vorbească despre ceea ce a simțit când a primit vestea cumplită a suspendării.

După confruntarea cu Simona Halep în primul tur de la US Open, Maria Sharapova a primit multe critici de la jucătoarele de tenis care nu consideră că ea ar trebui să fie privilegiată în anumite momente, mai ales dacă luăm în considerare suspendarea pentr dopaj. Acum, deranjată de aceste acuzații, rusoaica a decis să vorbească despre ceea ce a simțit când i s-a interzis să facă ceea ce iubește mai mult – tenisul.

M-am simțit atât de mică. Era un sentiment de distanță pentru o femeie înaltă și puternică – pentru o atletă', a mărturisit rusoaica.

Atleta a simțit de multe ori că oamenii din jurul ei nu spuneau ce credeau cu adevărat, și simțea că nu poate avea încredere în ei. Cu toate acestea, deși a fost un impediment în cariera sa, a reușit să se transforme într-un lucru bun pentru viața ei personală. I-a oferit oportunitatea să se simtă ca o persoană obișnuită.

Citește și: Suedia sărbătorește! Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia au devenit părinți pentru a doua oară

Îmi aduc aminte de o conversație pe care am avut-o cu managerul meu în care ziceam: „Iubesc ceea ce fac, dar simt ca sunt atâtea aspecte în viața mea pe care le pierd'. Împlineam 30 de ani în aprilie și am spus :„Vreau să îmi sărbătoresc ziua ca o persoană obișnuită.' A fost ca și cum Dumnezeu a auzit acele cuvinte și a zis: ‘‘Oh, vrei o aniversare de 30 de ani normală? Ok, ia 15 luni de normalitate…', a adăugat sportiva.

Frumoasa blondă a luat meldonium timp de 10 ani, la recomandarea doctorului. Aceasta suferea de un ritm al inimii neregulat, o deficiență de magneziu și diabet în familie. Echipa ei a aflat prea târziu că medicamentul a fost interzis și nu au putut împiedica consecințele. Suspendarea ar fi trebuit să dureze doi ani, dar a fost ridicată după nouă luni, deoarece atleta nu a încercat să ascundă faptul că lua acea substanță.

Laura Oaida

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton