Eurovision România 2018: încep preselecțiile. Când au loc semifinalele

.

Preselecţia Eurovision România – în care care sunt prezentate toate piesele înscrise la ediţia din acest an a concursului Eurovision 2018 – are loc vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 21:00.

Când este Eurovision 2018 şi unde are loc


Sub sloganul All aboard’, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12.


Eurovision România 2018

Semifinalele Eurovision România vor avea loc la Focşani (21 ianuarie), Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).

Organizatorii au stabilit repartizarea pe semifinale a celor 60 de piese, în fiecare semifinală urmând să intre câte 12 piese.

Pe parcursul celor cinci semifinale, juriul va decide cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.

Toate cele 60 melodii calificate în semifinale sunt încărcate pe eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul.

Cele mai bune clasări ale României la Eurovision

România a participat la Concursul Muzical Eurovision de 18 ori, debutând în concursul din 1994 și plasându-se pe locul 3 de două ori, și anume în 2005 cu Luminița Anghel & Sistem și în 2010 cu Paula Seling & Ovidiu Cernăuțeanu, locul 3 fiind cea mai bună performanță a României la Eurovision. România s-a clasat în Top 10 de 6 ori, pentru prima oară în 2002, cu Monica Anghel și Marcel Pavel, urmați de prestațiile din 2003, 2005, 2006, 2010 și 2017.


Începând cu introducerea semifinalelor din 2004, România se află printre cele șase țări care nu au ratat nicio finală.

România a obținut, în finale, un total de 1147 de puncte. În semifinale, România a obținut 939 puncte, cel mai mare punctaj fiind înregistrat în anul 2017 (282 puncte).

Eurovision 2018 Moldova

Reprezentanţii Republicii Moldova, trupa SunStroke Project, cu piesa „Hey Mamma!’, s-au clasat pe locul trei în anul 2017, obţinând 374 de puncte. Republica Moldova a obținut 264 de puncte în urma televoting-ului


Până în prezent, Moldova a fost reprezentată la Eurovision Song Contest de către Zdob și Zdub, Natalia Gordienko, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Sun Stroke Project și Olia Tira, Pavel Parfeni, Aliona Moon, Cristina Scarlat, Eduard Romanyuta, Lidia Isac, SunStroke Project.

Artistul şi piesa care vor concura la Eurovision 2018 din Moldova vor fi alese până la data de 24 februarie.

Foto: Eurovision

Cristina Pîrvu