Familia Regală a României, mesaj pentru Tavi Clonda! ”Majestatea Sa Margareta dorește ca...”

.

Familia Regală a României i-a transmis un mesaj lui Tavi Clonda după ce acesta a participat la semifinalele Eurovision România cu piesa 'King'.

Imaginea Regelui Mihai I a apărut pe ecranele de pe scenă în momentul în care Tavi Clonda a interpretat piesa ‘King’. Cântărețul a vrut să mulțumească public pentru această permisiune. ‘Multumim frumos Casei Regale pentru acordul privind folosirea imaginii Regelui Mihai I al României pe ecranele de pe scena semifinalei Eurovision 2018, la difuzarea piesei King’ interpretata de Tavi Clonda.’, a fost mesajul de mulțumire făcut de artist.


Familia Regală a României i-a transmis un mesaj public lui Tavi Clonda, prin care îl felicită pe artist și că Majestatea Sa Margareta ar dori să cunoască echipa care a realizat cântecul ‘King’ și să le mulțumească personal.

‘'King', piesa interpretată de Tavi Clonda pentru Eurovision, a fost compusă de Alexandru Luft pentru a cinsti memoria Regelui Mihai I al României. Nu este pentru prima oară când tânăra generație se regăsește în idealurile, valorile și principiile Regelui Mihai și ale Casei Regale a României. Ne bucurăm să vă împărtășim videoclip-ul acestui cântec și să felicităm pe solist, Tavi Clonda, pe autor, Alexandru Luft, și pe cei care au luat parte la desăvârșirea lucrării muzicale: Alina Coltan, Cristina Dobrescu, Bogdan Marinescu, Alexandru Duma și Denisa Demian. Majestatea Sa Margareta dorește ca, în viitorul apropiat, să cunoască echipa care a realizat cântecul King’ și să le mulțumească personal.’, este mesajul transmis de Familia Regală a României.


Gabriela Cristea și-a susținut soțul

Prezentatoarea TV și-a susținut soțul pe tot parcursul concursului. Chiar dacă nu a reușit să treacă mai departe, Gabriela Cristea este mândră de Tavi Clonda. ‘Pentru familia mea sunt gata să mut munții din loc’, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.

Gabriela Cristea, Victoria și Tavi Clonda 

FOTO: Facebook

Diana Stamen