Fetița lui Marius Moga îi calcă pe urme tatălui său. Ce face Maria Elisabeta înainte de a merge la grădiniță / EXCLUSIV

.

Cine crede că e ușor să ajungi în vârf se înșală amarnic! Andra, INNA și Marius Moga se pregătesc pentru startul celui de-al treilea sezon „Vocea României Junior și au rememorat, special pentru cititorii VIVA!, momentele-cheie ale carierei lor, cu toate sacrificiile, suișurile și coborâșurile. Dar asta nu e tot! Cum reușesc să îmbine cu succes cariera cu viața profesională? Aflați totul în interviul de mai jos!

Care a fost cel mai greu moment pentru tine, la „Vocea României Junior?

Sunt multe momente grele, pentru că sunt mulți copii participanți. Atunci când trebuie să iei o decizie prin care un copil merge mai departe în concurs, asta înseamnă că pentru un alt copil se oprește participarea în show. Asta întotdeauna vine cu încărcătură emoțională, implică grijă și responsabilitate față de fiecare copil în parte, ca să nu fie dezamăgit, ci motivat.

Cum a fost copilăria ta, din punct de vedere muzical?

Am știut de mic că vreau să compun muzică și am trecut la fapte încă de când aveam 6 ani. Mai întâi am studiat pianul, iar pe la 12 ani m-am apucat să compun pentru artiști din Alba. Am avut o copilărie foarte frumoasă și nu au lipsit distracțiile, jocurile și năzbâtiile tipice vârstei.

Ești tată… Cât de greu este să-i spui „nu unui copil? Tu cum procedezi cu fetița ta?

Eu cred că un copil primește foarte greu un „nu, dacă nu primește și argumente, pentru că nu înțelege de ce, și atunci crede că este o problemă cu el sau că a greșit ceva. Sigur că îmi este greu să-i spun „nu fetiței mele, dar sunt momente în care este necesar, iar atunci îi explic și îi argumentez, pentru că mi se pare normal ca ea să știe și să înțeleagă cu adevărat de ce „nu.

Apari din ce în ce mai rar în public, în ultima vreme… Are legătură asta și cu faptul că dedici mai mult timp familiei?

Timpul meu înseamnă familie și studio. Sub o formă sau alta, sunt prezent peste tot cu muzica pe care o fac împreună cu echipa DeMoga Music, deci pot să zic că mă aud des în public. (râde)

Cât de mult te-a schimbat venirea pe lume a primului copil?

M-a schimbat mult și m-a schimbat în bine. Am devenit mult mai responsabil, mai atent și mai organizat.

Ți-ai schimbat și programul, de când ai o familie?

În general, compozitorii pierd nopțile pe la studioul de înregistrări… Am devenit mai organizat, încerc să păstrez echilibrul între familie și studio, iar asta uneori înseamnă și nopți în studio, și trezit dimineața.

Cum vă împărțiți tu și Bianca rolul de părinți? Știu că Maria Elisabeta merge la grădiniță…

Maria Elisabeta merge la grădiniță deja de jumătate de an. Ne trezim în fiecare zi de dimineață, luăm micul dejun, iar la 9.00 suntem prezenți la grădi, cu ghiozdănașul în spate. Nu pot să zic că ne-am împărțit, ci ne completăm și lucrăm împreună la creșterea frumoasă și sănătoasă a Mariei.

Ce calități apreciezi cel mai mult la soția ta?

Bianca este iubirea vieții mele, i-am spus asta de la început și îi aduc aminte în fiecare zi!

Fetița îți moștenește talentul?

Maria Elisabeta ne cântă tot timpul înainte să adoarmă și face improvizații care ne lasă mască! Dimineața, câteodată, vrea la studio un pic înainte de grădi și eu mă bucur. (râde)

Marius, simți că ai avut parte de vreun eșec profesional? Mai ales că în muzică sunt multe criterii subiective… Dă-ne un exemplu și spune-ne cum ai trecut peste…

Au fost urcușuri și coborâșuri, toate au fost constructive și m-au făcut să fiu cine sunt astăzi, așa că nu aș putea să zic că am avut parte de eșecuri, ci mai degrabă de lecții.

Ai spus, la un moment dat, că deveniseși îngâmfat de pe urma succesului… Cum a fost momentul care te-a „trezit?

Orice puști de 18 ani care gustă succesul va avea tendința să se simtă „buricul Pământului. Am avut și eu momentul meu, pe la 18-19 ani, și nu a durat foarte mult, m-am „vindecat repede.

Dacă ai da timpul înapoi și ai fi în anul 2000, când ai compus primul album pentru Akcent și ai cunoscut consacrarea, cum ți-ai creiona parcursul profesional?

Dacă aș da timpul înapoi, aș face lucrurile exact la fel. Nu aș creiona altfel nimic din tot ceea ce mi s-a întâmplat în viață până acum.

Consideri că ai făcut greșeli în carieră? Povestește-ne din experiența ta…

Da, ca orice om, am făcut și eu greșeli și am învățat din ele.

Ai avut mulți hateri de-a lungul timpului… Cum ai gestionat răutățile?

Eu dintotdeauna m-am focusat pe muzică, pe ce știu eu cel mai bine să fac. Țin cont de fani și chiar și de hateri, atunci când este vorba de feedback pe piese. Răutăților care nu au legătură cu muzica nu le dau importanță.

Cum ai caracteriza industria muzicală, la momentul actual?

Plină de avânt, cu mulți artiști tineri și talentați cu care am avut plăcerea să lucrez, ajungând împreună să împletim experiența de studio cu freshness- ul. O să auziți producții foarte bune anul acesta.

Cum le-ai caracteriza pe colegele tale de platou, Andra și Inna? Ce apreciezi cel mai mult la ele?

Andra și INNA sunt determinate și cel mai mult apreciez la ele implicarea. Atât în show-ul „Vocea României Junior, cât și în afară. Sunt două artiste profesioniste, care au muncit foarte mult ca să ajungă unde sunt astăzi și continuă să o facă în același ritm. Pentru asta le felicit și sunt mândru să fiu alături de ele la „Vocea României Junior!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton