În această seară, de la 23:15, Giani Kirita va preda ștafeta, înainte de plecarea în Republica Dominicană. S-a simțit în elementul lui în fiecare ediție de până acum a show-ului Vulturii de noapte', dar acum îl așteaptă o nouă misiune importantă, aceea de antrenor al echipei Faimosilor, la Exatlon'.
În această seară vom află cine îi va lua locul lui Giani Kirita, lângă ceilalți doi simpatici prezentatori, Victor Slav și Cătălin Cazacu. Lili Sandu, Raluca Ionescu (ex. Mandinga – n.r.), Vasile Calofir și Bogdan Vladau sunt invitațîi acestei ediții, iar îndrăgită cântăreața Nicole Cherry (Nicoleta Janina Ghinea – n.r.) va oferi un minirecital de excepție, la Vulturii de noapte’.
Cătălin Cazacu și Victor Slav s-au pregătit astăzi, cum nu se putea mai bine, astfel încât colegul și prietenul lor, Giani Kirita, să aibă parte de o seară de neuitat.
Giani, această este ultima ta ediție , înainte de plecarea ta la și aș vrea să nu fiu eu cel mai emoționat! Pentru că, așa cum bine știi, noi doi am petrecut mult mai mult timp decât … trebuia să petrecem J (se referă la perioada )! Astăzi este pentru ultima oară când zbori’ cu doi vulturi J, eu și Victor, și te lăsăm să îți faci de cap! Este petrecerea ta!’, a fost mesajul de întâmpinare a lui Cătălin Cazacu către Giani Kirita.
Să nu mă faceți să plâng! (…) Aveți grijă pe unde voi fără mine!’, le-a transmis, emoționat, Giani.
Atmosfera destinsă, încărcată de emoțîi, și condimentată de momente amuzante, fac din ediția de astăzi una de colecție. Giani are parte de nenumărate surprize din partea colegilor săi, Cătălin și Victor. Giani va trebui chiar să treacă un test, pus la cale de Cătălin și Victor.
O să-ți facem un traseu iar tu va trebui, legat la ochi, să-ți demonstrezi măiestria, pe care zici că o ai’, i-a transmis Cătălin Cazacu.
O altă surpriză pentru Giani a fost atunci când acesta a primit mesaje de din partea prietenilor și colegilor săi.
Este a două oară, într-un singur an, când ne despărțim și devine tot mai greu. Vulturii tot vulturi rămân, chiar dacă zboară în direcții diferite, așa că eu te aștept să te întorci cât mai repede’, este mesajul lui Cătălin Cazacu către Giani.
De departe, cel mai emoționant moment pentru Giani a fost atunci când, în platoul emisiunii, și-a făcut apariția mama acestuia, doamna Nina.
Eu am spus că niciodată nu o să-mi arăt emoțiile, însă am ajuns în momentul în care am realizat că este adevărată vorba . Ați fost alături de mine, mama a venit alături de mine și știu că se bucură pentru reîntoarcerea mea la însă, doar cu jumătate de inima, iar cu cealaltă suferă pentru că plec de lângă ea. Mama întotdeauna a fost lângă mine, m-a crescut și m-a educat că eu să ajung ceea ce sunt azi, cu bune și cu rele!’, a spus Giani Kirita, vizibil emoționat.
Gândurile mele sunt cele mai bune pentru voi. Vreau să va mulțumesc pentru că am legat prietenia asta frumoasă și cred că nimeni nu o să ne despartă’, le-a transmis la plecare Giani Kirita colegilor săi.
Foto: PR