În anii ’90, făcea furori în Melrose Place și Beverly Hills 90210, însă acum, din păcate, numele ei este notoriu doar în… secția de poliție. Actrița Heather Locklear a fost arestată recent pentru violență domestică, dar și pentru agresiune asupra polițiștilor care s-au prezentat la locul faptei!
La finele săptămânii trecute, poliția din Thousand Oaks, California, a fost chemată la domiciliul actriței, motivul fiind o dispută domestică în urma căreia Heather Locklear a fost arestată. Pe fondul consumului de alcool, Heather Locklear (56 ani) și iubitul ei Chris Heisser au avut o altercație din care acesta a ieșit extrem de șifonat, reușind să-l muște pe acesta de vârful nasului cu destulă forță. Cei doi au fost iubiți pe vremea liceului și s-au reîntâlnit curând, însă magia dintre ei s-a rupt mai repede decât credeau, și încă într-un mod destul de violent.
Heather Locklear a fost arestată după ce a agresat polițiștii
Ofițerii de poliție care s-au prezentat la domiciliul actriței au avut surpriza să fie agresați la rândul lor de Heather, care s-a opus arestării și i-a înjurat. Martorii evenimentului susțin că, în momentul în care au vrut să o încătușeze, actrița a pocnit-o cu pumnul pe femeia-polițist, lovindu-i ulterior și pe ceilalți doi colegi ai ei, într-o criză de furie nestăpânită, presărată de înjurături imposibil de reprodus. Din păcate, totul s-a petrecut în fața fiicei în vârstă de 20 de ani a actriței.
Deoarece a afirmat că a fost lovită de iubitul ei, actrița a fost dusă mai întâi la spital pentru evaluare, dar nici iubitul ei nu se afla într-o stare prea bună, deoarece cei doi s-au băut, cum se spune, parte în parte. Câteva ore mai târziu, Chris Heisser a fost arestat deoarece a fost prins conducând sub influneța alcoolului, astfel încât ambii iubiți au ajuns, ce-i drept din motive diferite, în arest. De altfel, nici Heather nu este străină de acest obicei, actrița fiind și ea arestată, în 2008, pentru conducere sub influența alcoolului. Din păcate, în copilărie, viața actriței a fost marcată de abuz domestic și neglijența parentală, iar efectele se văd acum. Fanii ei cu siguranță ar fi preferat să se limiteze la rolul Amandei, fata rea din Melrose Place, dar, din nefericire, actrița și-a proiectat suferințele din copilărie și în afara micului ecran…
Citește și: Codin Maticiuc, în mijlocul unei bătăi în Miami: „Când plecam…'
Oana Pantazi