Munca în televiziune nu ia niciodată vacanță, dar Iuliana Tudor (40) ține ca de sărbători să fie cu familia. De Paște o leagă nu doar mâncărurile tradiționale care o fac să uite de calorii, ci și o amintire foarte personală. Vedeta ne-a povestit cum l-a cunoscut pe soțul ei, acum 22 de ani, în noaptea de Înviere. Și ce-i aduce Iepurașul băiețelului lor de șapte ani, Tudor.
O știm pe Iuliana Tudor de la ‘O dată-n viață’ (TVR) și de la numeroase transmisiuni în direct. Atât de multe, încât ai impresia că numai asta face. Realitatea e, însă, alta. Oricât timp ar dedica televiziunii, tot viața de familie e pe primul loc. Vedeta ne-a povestit cu umor cum l-a cunoscut pe soțul ei în noaptea de Înviere, acum 22 de ani, chiar în biserica în care fusese botezată, ce cadou îi aduce Iepurașul fiului ei și de la ce mâncăruri nu se poate abține în preajma Paștelui.
Care sunt mâncărurile tale preferate de Paște?
Cozonacul, pasca făcută de mine, drobul făcut de mama, tortul făcut de soacra mea.
Ții cont de kilograme, diete, calorii când vine vorba de preparate tradiționale de Paște?
Deloc. De sarbători mă bucur de toate. Măsura e cea care contează, deci nu exagerez cu cantitățile. Mai ales că după un post mai lung cum este cel de Paște, organismul nu trebuie bombardat.
Știu că în fiecare an mergi la slujba de Înviere la biserica unde ai fost botezată şi unde în urmă cu 21 de ani ți-ai cunoscut soţul. Atipic….cum s-a petrecut mai exact această întâlnire în biserică?
Îmi place să spun că întâlnirea noastră a fost una predestinată. Cu siguranță, Dumnezeu mi l-a dăruit în noaptea aceea. Ascultam slujba, era lângă mine, l-am întrebat banal ‘cât e ceasul’ (foarte inteligent) să mă bag în seamă cumva…la care el îmi arată un mare ceas pe peretele bisericii fix în fața noastră. Am râs împreună și de atunci suntem împreună…22 de ani anul acesta.
Ce-i aduce Iepurașul băiețelului tău?
Ceva ce mie nu-mi place, dar și-a dorit, i-am promis și întotdeauna în fața unui copil trebuie să ne ținem promisiunile. Un robot Transformers. 🙂
Prin natura meseriei tale, cu atâtea transmisiuni în direct, sunt curioasă: câte sărbători ai petrecut departe de familie?
Este un principiu bine înrădăcinat în familia noastră. De când eram mică și până astăzi. Sărbătorile se petrec în familie. Așa că de Paște, de Crăciun, de zilele noastre de naștere suntem mereu în familie. S-a întâmplat să am transmisie directă într-o seară de Crăciun, TVR aniversa 55 de ani, dar am venit în platou după ce am petrecut aproape toată ziua cu toți ai mei. În special masa în familie este o valoare la care țin și pe care i-o transmit și lui Tudor.
Ai aproape 20 de ani de televiziune. Știm că-ți place adrenalina, dar nu te uzează nicicum atâția ani de direct? Nu au lăsat urme?
A lăsat urme foarte adânci. În sensul cel mai bun cu putință. Pentru mine, a fi în direct cu telespectatorii înseamnă viața pur și simplu. Desigur, organismul își mai cere câteodată drepturile, sănătatea e uneori afectată, dar nici nu ar putea fi altfel, având în vedere consumul uriaș, tensiunea și toată adrenalina care trec prin mine la o viteză inimaginabilă. Însă îmi place să ard așa. Doar Așa!
Esti de aproape 22 de ani lângă același bărbat, tot de aproape două decenii ești căsătorită cu televiziunea. Trebuie să existe un aspect al vieții în care ești mai puțin echilibrată și stabilă.
Ciocolata și torturile. Nu rezist. Și oricât îmi propun să renunț la ele, tot timpul abdic și nu pot păstra un echilibru. (râde)
Foto: PR, Instagram
Citește și:
Iuliana Tudor: De unde face shopping și ce produse de beauty folosește
Fostul principe Nicolae, declaraţii despre nunta cu Alina Binder: „Amândoi ne dorim’