Jim Carrey va fi judecat pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite, Cathriona White, după ce mama ei a deschis un proces împotriva actorului.
Cathriona White s-a sinucis în anul 2015, la vârsta de 30 de ani, din cauza unei supradoze. Mama acesteia îl acuză pe Jim Carey că i-a procurat fiicei sale ilegal medicamente din cauza cărora și-ar fi pus capăt zilelor.
În tot acest timp, actorul a făcut tot posibilul să nu se ajungă la proces, însă familia fetei de origine irlandeză a refuzat orice înțelegere. Se pare că Jim Carey îi ceruse mamei lui White să pregătească suma de 372.000 de dolari , bani care ar fi acoperit costul procesului în cazul în care actorul ar fi fost exonerate de orice vină, scrie digi24.ro. După ce avocații lui Brigid Sweetman, mama fostei iubite a lui Carey, au adus dovezi că femeia nu dispune de acei bani, avocații actorului au renunțat la această cerere. Prima înfățișare a procesului va fi în luna aprilie, 2018.
Citește și: Serena Williams a marcat în meciul vieţii sale: va deveni mamă în curând
Pe lângă omor, Jim Carrey ar fi acuzat că a fost agresiv verbal cu fosta sa iubită și că s-ar fi purtat urât cu ea. „Ai devenit o mare dramă‘, i-ar fi scris actorul după ce s-a despărțit de ea. În plus, este acuzat și de faptul că White ar fi contractat două boli cu transmitere sexuală de la el. Toate acuzațiile au fost negate de către Jim Carrey.
Alexandra Popescu
Foto: Hepta