Maşini care au făcut ISTORIE în filme

.

Fie că vorbim despre maşini clasice sau despre bolizi descinşi din viitor, istoria cinematografiei a adunat un palmares impresionant de bijuterii pe patru roţi, acestea devenind, uneori, mai faimoase decât cei care le-au condus.

Când primele tale cuvinte după ce ai ieşit de la cinema sunt: „Wow! Ai văzut ce maşină avea?, înseamnă că autove­hiculul respectiv a devenit superstarul filmului, reuşind să eclipseze protago­nistul în carne şi oase al peliculei. Sunt cazuri în istoria cinematografiei când maşina i-a adus faima şoferului ei, dar şi invers, cert este că cele două industrii – cea cinematografică şi cea automobi­listică – se potenţează reciproc. Au fost vehicule care au influenţat generaţii în­tregi, inspirând cultura automobilistică şi devenind visul oricărui puşti din lume, dar şi actori a căror simplă prezenţă la volanul unor maşini aparent banale le-a scos din anonimat. Iată câteva din­tre cele mai cunoscute exemple!


MARTIN. ASTON MARTIN!

Din punct de vedere psihologic, este de înţeles fascinaţia omului de rând faţă de eroi, în special faţă de cei care nu posedă cine ştie ce calităţi, dar pe care gadgeturile de care dispun îi fac invincibili. Asta te face să visezi şi să-ţi imaginezi că poţi fi ca ei, instrument de care cinematografia s-a folosit din plin de-a lungul anilor. Să ridice mâna cine n-a văzut niciodată un film cu James Bond, faimosul agent 007! Până să apară în „Goldfinger, blockbuster-ul din 1964, Sean Connery nu era un nume mare la Hollywood. Odată cu el, s-a remarcat şi superbul Aston Martin DB5, care mai apoi a apărut în alte 11 filme din seria Bond, fiind „cap de afiş alături de alţi actori celebri precum Pierce Brosnan şi Daniel Craig. La debutul său din 2005, în „Casino Royale, Daniel Craig a fost susţinut de un spectaculos Aston Martin DB5, la fel de elegant ca cel din 1964, însă cu un look extrem de futurist. Nu ştim dacă a contat mai mult fascinaţia exercitată de actor – fiindcă nu e uşor să-l înlocuieşti pe Pierce Brosnan – sau cea a maşinii, cert este că filmul a fost un succes. După aproape 50 de ani de la debutul său pe marile ecrane, primul Aston Martin DB5 rămâne una dintre cele mai iconice maşini produse vreoda­tă, iar carismaticul personaj James Bond va fi pentru totdeauna asociat cu ea.


INJECŢIA CU ADRENALINĂ

Un alt exemplu în care a funcţionat reciprocitatea este franciza „The Fast and The Furious, unde doar carisma actorilor Paul Walker şi Vin Diesel a reuşit să le distragă spectatorilor aten­ţia de la spectacolul automobilistic de excepţie. Maşini tunate, viteză excesi­vă, boost de adrenalină şi puţin amor – toate acestea sunt formula succesu­lui. În pofida numărului mare de bo­lizi care au fost folosiţi în cei 16 ani de filmări, preferinţele spectatorilor au ră­mas Dodge-ul Charger şi Toyota Supra portocalie din primul film al seriei.O altă injecţie cu adrenalină, de data asta potenţată cu mult umor franţuzesc, întâlnim în franciza de succes „Taxi, care a făcut atât din actorul Samy Nacery, cât şi din maşina Peugeot 406 celebrităţi peste noapte. La fel de „for­ţoase se dovedesc însă şi maşinile mai mici, filmul „Jaf în stil italian (1968) având drept protagoniste trei maşinuţe Austin Mini Cooper S, care şi-au făcut treaba cu mult succes. Drept dovadă, varianta nouă a filmului, din 2003, a păstrat maşinile MINI, cărora li s-a adă­ugat un „combustibil perfect – actorul Mark Wahlberg. Nu în ultimul rând, tre­buie să amintim de celebrul „A-Team, mai cunoscut la noi ca „Echipa de şoc, care a avut atâta succes, încât s-a mu­tat de pe micul pe marele ecran, cu o distribuţie de excepţie. Acţiune, umor, pe ici, pe colo şi puţin romance, celebrii veterani ai războiului din Irak şi-au fă­cut loc repede în sufletele oamenilor, iar odată cu ei, şi indispensabila lor maşină GMC. Dovadă stă şi faptul că, recent, s-a vândut pe e-bay o replică perfect funcţională a faimosului Chevrolet V8, model 1992, cu suma de 16.995 de lire. Un preţ mic dacă ne gândim că în ea te poţi simţi oricând ca B.A. Baracus sau Mad Murdock…


BACK TO THE FUTURE

Cultul benzilor desenate pe care l-au dezvoltat americanii de-a lungul timpu­lui nu putea rămâne nici el nevalorificat, aşadar Batman, cunoscutul super-erou, a migrat din formatul A4 al revistelor direct pe banda de celuloid, pentru a se răzbuna pe răufăcătorii din Gotham City. Şi cum orice erou care se respectă are şi un mijloc de locomoţie pe măsu­ră, nici Batman nu s-a lăsat mai prejos. Apropo, vă amintiţi cine sunt actorii care l-au jucat pe Batman? Probabil că nu, dar cu siguranţă nu aţi uitat celebrul Batmobil, maşina ficţională care i-a sal­vat viaţa eroului nostru de atâtea ori. Și cum ficţiunea, în timp, devine realitate, o replică a acestei maşini a fost pusă în vânzare cu „doar 90.000 de lire. Ţinând cont de faptul că Batmobilul original, din 1960, a fost vândut cu 2,3 milioane de lire, replica sa este chiar un chilipir…Aproape la fel de faimoasă este şi strania maşină DeLorean, din anii ‘70, vedeta trilogiei „Back to the Future cu care Christopher Lloyd şi Michael J. Fox ne-au plimbat în trecut şi în viitor, de­monstrându-ne, cu mult umor, cum ac­ţiunile noastre pot influenţa viitorul – al nostru şi al celor din jur. La fel de mulţi fani a avut, în anii ‘80, serialul „Knight Rider, unde David Hasselhoff, asis­tat de KITT, o maşină inteligentă, cu conştiinţă proprie şi aproape indes­tructibilă, lupta cu răufăcătorii. Atât Pontiacul Trans Am din 1982, cât şi Fordul Shelby din 1989 au „interpretat perfect rolul lui KITT, motivându-şi producătorii să le îmbunătăţească op­ţiunile. 35 de ani mai târziu, aproape toţi şoferii de pe planetă au în maşină un GPS mai inteligent ca ei şi se bu­cură de gadgeturi care acum un sfert de secol apăreau doar în Star Trek.Şi pentru a rămâne în nota SF, vă amin­tim de faimosul Chevrolet Camaro de culoare galbenă, care nu mai duce pe nimeni de mult cu gândul la un taxi de lux, ci la poveşti cu autoboţi şi la răz­boiul lor în lumea noastră. Oricât de discutată, de criticată şi de controver­sată a fost franciza „Transformers, ea merge mai departe, cu al şaselea film, iar noi rămânem cu speranţa că nu vom fi controlaţi în totalitate de maşini…Până atunci însă, am putea porni la o vâ­nătoare de fantome cu Ecto-1, celebrul Cadillac din „Ghostbuster, sau ne-am putea relaxa într-o notă mult mai opti­mistă cu maşinuţele dintr-un film pen­tru copii la fel de popular – „Cars. Spre deosebire de maşinile-roboţi dătătoare de coşmaruri, simpaticele personaje ani­mate ne pot fura cel mult inimile…


Pune frana si vezi care sunt cele mai rapide masini din lume!

Oana Enache

Foto: Hepta, Northfoto