Show-ul „Se strigă darul' revine la Kanal D, dar într-o nouă formulă. Mihai Mitoșeru va fi prezenta alături de Andreea Mantea și îi va lua locul lui Bursucu în emsiune.
Nunţi fabuloase, poveşti incredibile de viaţă, emoţii uriaşe şi distracţie la cote maxime, de toate acestea vor avea parte telespectatorii urmărind noile ediţii ale emisiunii Se strigă darul’. Mai mult, de sâmbătă show-ul va avea un nou prezentator, pe Mihai Mitoșeru.
„Sunt onorat să pot aduce bucurie în viaţa oamenilor, să fiu alături de ei în momentele fericite şi să fac totul pentru a strânge cât mai multă zestre. Sunt sigur că Andreea va fi pentru mine o concurentă redutabilă, foarte inventivă, persuasivă şi ambiţioasă’, a declarat Mihai Mitoşeru.
Andreea Mantea se declară şi ea încântată de această colaborare cu noul coleg de emisiune şi, de asemenea, spune că experienţă nunţilor a „îmbogăţit-o’ cu noi cunoştinţe despre diferite meşteşuguri gospodăreşti.
„Ne dorim din tot sufletul să le arătăm în continuare telespectatorilor cât de spectaculoase sunt tradiţiile la nunţile din ţară noastră, în toate zonele României şi cât de frumos ştiu să se distreze românii. Am întâlnit poveşti incredibile de dragoste, pe care le puteţi urmări în următoarele ediţii ale emisiunii
Nu rataţi show-ul celor mai spectaculoase nunţi, „Se strigă darul’, din 16 septembrie, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D.
Foto: PR