Oana Roman, despre operaţia care i-a salvat viaţa. De 1 mai, în fiecare an din 2014, Oana Roman îşi aduce aminte de operaţia complicată care i-a salvat viaţa. Se împlinesc acum patru ani de la obstacolul prin care a trecut. Iată declaraţiile emoţionante!
Invitată la evenimentul VIVA! shopping with stars, Oana Roman ne-a dezvăluit ce gânduri o încearcă pentru ziua de 1 mai. În urmă cu patru ani, vedeta a stat la reanimare. A fost operată 10 ore, intervenţia a fost grea, dar a salvat-o.
„1 mai pentru mine rămâne o perioadă…practic, eu pe 1 mai am renăscut a doua oară. M-am născut a doua oară pentru că operaţia cea mai complicată pe care am avut-o după ce am născut a fost aceea care mi-a salvat viaţa şi care a durat aproape 10 ore. S-a întâmplat pe 1 mai 2014. (…) Eu am stat la reanimare. Au fost nişte zile foarte, foarte grele pentru mine', ne-a spus Oana Roman în exclusivitate.
Oana Roman şi-a donat ziua de naştere
Gestul pe care l-a făcut Oana Roman este chiar de apreciat, aceasta se numără printre puținele vedete care fac gesturi de caritate. Oana și-a anunțat invitații să nu-i aducă daruri, ci să lase într-o urnă care se afla în local pentru a-i dona.
‘Pe lângă cadou, care oricum e mai puţin important, eu aici am făcut o urnă şi i-am rugat pe toţi invitaţii mei să nu îmi aduci flori şi orice sumă pe care ei consideră că o merită ei să pună aici, o să îi donez către un caz umanitar. Şi 10 lei contează, să ştii!’, a spus Oana Roman.
Foto: Facebook