Pe cai-putere

 Popescu Alexandra
.

Se știe despre membrii caselor regale că, pe lân­gă îndatoririle sociale, alocă suficient timp și pa­siunilor proprii. În timp ce unii preferă echitația, unul dintre cele mai nobile sporturi, alții preferă adrenalina generată de cursele auto.

Unul dintre cei mai vitezomani prinți este, fără doar și poate, Prințul moștenitor al Suediei. Carl Philip (38 ani) s-a făcut remarcat încă de acum câțiva ani în cir­cuitele de raliuri, pasiune moștenită de la unchiul său, Prințul Bertil. A luat parte la seria de curse Porsche Carrera Cup Scandinavia și, începând din anul 2013, a concurat la campionatul scandinav de raliuri STCC pe un Volvo S60 special proiectat pentru el. Prințului îi cam place să țină piciorul pe accelerație, iar asta s-a văzut cel mai bine în 2015, atunci când a obținut prima sa victorie, la Falkenberg. La începutul lunii iulie, a putut fi urmărit din nou la raliul care i-a oferit prima cupă, doar că, de data aceasta, s-a clasat abia pe locul doi. Poate și pentru că responsabilitățile sale regale au început să devină mai importante decât hobby-ul. Însă, indiferent pe ce loc se clasează în circuite, trebuie să recunoaștem că Prințul Carl Philip este foarte sexy în rolul de pilot.

Un alt pasionat de viteză este Prințul Albert al XII-lea von Thurn und Taxis (34 ani), iar pasiunea sa a mers până în-tr-acolo încât a participat chiar la unele dintre cele mai importante campionate de automobilism din Italia. A făcut parte din echipa JMB, iar anul acesta a decis să se înscrie la FIA European Rally Championship. „Într-adevăr, este o ne­bunie pentru mine să iau parte la Campionatul European având în vedere experiența limitată pe care o am. Am fă­cut primul raliu cu Bjorn Degandt, anul trecut, împreună cu o serie de evenimen­te naționale pentru a ne da seama dacă are sens să mergem mai departe. Dar pentru că mi-am dorit să ajung aici, am decis că ar fi bine să începem deja să do­bândim experiență la nivel internațional într-un format internațional, chiar dacă asta înseamnă să fim umiliți în ceea ce privește rezultatul , a declarat Prințul pe site-ul oficial al campionatului.

COLECȚIONARI AUTO

De cealaltă parte există și o categorie a celor care iubesc mașinile, însă nu și vite­za. Cap de listă este Hassanal Bolkiah Muizzaddin Waddaulah, al 29-lea Sultan al Bruneiului. Acesta deține o colecție im­presionantă de autoturisme, undeva între 5.000 și 6.000 de exemplare, unele dintre acestea unicat. Câteva exemple ar fi sin­gurul concept Porsche Carma și singurul Koenigsegg Agera CC GT din lume, două concepte Ferrari Mythos sau un Jaguar XJ220 desenat chiar de marele Pininfarina. Impresionant, nu-i așa? Adevărul este că în imensul său garaj se pot găsi mașini despre care nici nu ți-ai putea imagina că există, iar de întreținerea lor se ocupă câteva echipe de ingineri și specialiști. Pasiunea pentru mașini a fost moștenită și de fiul său, Al-Muhtadee Billah Bolkiah, numai că acesta preferă mai mult mașinile sport.

Regele Mihai face și el parte din colecționarii cu sânge albastru. Familia Regală i-a descoperit dragostea pentru maşini foarte devreme, iar primul auto­vehicul pe care l-a condus a fost o mașină electrică numită „Red Bug. Prima maşi­nă adevărată – un Morris din 1927 – a primit-o însă la vârsta de opt ani, de la unchiul său, Principele Nicolae. Dar una dintre preferatele sale a fost un Jaguar SS 100 Supersport albastru. Mașina a fost vândută șase ani mai târziu, schimbân-du-și de mai multe ori proprietarii, însă unul dintre aceștia, Radu Portocală, a scris și o carte dedicată mașinii comanda­te special pentru Rege în 1937 – „Istoria întortocheată a Jaguarului albastru.

Adina Vîlcea

Foto: Guliver, Hepta, Northfoto 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton