Povestea Sandei Marin: care este numele ei adevărat și cum a devenit o legendă a gastronomiei

.

În casa fiecărei gospodine care se respectă este imposibil să nu găsim cartea de bucate semnată de Sanda Marin, un ghid în tainele gastronomiei românești și nu numai, la care femeile apelează cu încredere. Cine a fost, în realitate, Sanda Marin, și cum a devenit legenda din căminele româncelor?

Și-a modificat numele de pe coperta cărții


Cecilia Simionescu-Zapan, personalitatea din spatele celebrului pseudonim, s-a născut într-o familie de intelectuali din Iași.

Tatăl ei a fost reputatul cărturar Ion Simionescu, cunoscut pentru lucrări în paleontologie și geografie, și care, la nici 30 de ani, devenea deja profesor universitar. La rîndul lui a avut grjiă ca și fiica lui, Cecilia să primească o educație aleasă: a învățat franceza, vorbea fluent germana și engleza, a studiat pianul la Paris. De altfel, a continuat studiul acestui instrument și în țară, cu Florica Musicescu, nimeni alta decât profeoara lui muzicianului Dinu Lipatti.  A fost crescută printre spirite luminate și a deprins secretele unui trai elevat, descoperindu-și totodată pasiunea pentru gastronomie. De la mama, bunica și prietenele acestora, a învățat numeroase rețețe.

Citește mai departe pe unica.ro!