Așteptarea a luat sfârșit, iar Khloe Kardashian a confimat sarcina și și-a arătat pentru prima dată burtica gravidă. Vedeta a ținut totul ascuns de ochii lumii pentru a se bucura în liniște alături de familia ei de aceste momente unice în viață.
Deși a avut o relație tumultoasă cu Lamar Odom, diva internațională și-a găsit fericirea în brațele lui Tristan Thompson. Khloe Kardashian trăiește cele mai frumoase clipe din viața ei, iar emoțiile pe care le are în această perioadă nu pot fi descrise în cuvinte.
‘Cel mai mare vis al meu s-a îndeplinit! Vom avea un copil! Am așteptat și m-am tot întrebat, însă Dumnezeu avea un plan. El știa ceea ce face. Pur și simplu am avut încredere în el și am avut răbdare. Uneori încă nu-mi vine să cred că dragostea noastră a prins viață. Tristan, îți mulțumesc pentru că mă iubești în felul acesta! Îți mulțumesc că mă tratezi ca o regină. Mulțumesc pentru că mă faci să mă simt frumoasă tot timpul. Tristan, mai presus de toate, îți mulțumesc că m-ai făcut mămică! Ai făcut ca această experiență să fie mai magică decât mi-aș fi imaginat. Niciodată nu voi uita cât de minunat m-ai făcut să mă simt în tot acest timp. Mulțumesc că mă faci atât de fericită, dragostea mea! Mulțumesc tututor pentru iubire și gândurile pozitive. Știu că am păstrat totul în tăcere, dar am vrut să ne bucurăm în familie. Mulțumesc tuturor pentru înțelegere. Sunt încântată, emoționată, bucuroasă și speriată în același timp! Este un amalgam de sentimente pe care nu le-am simțit vreodată’, a fost mesajul transmis de Khloe Kardashian.
Khloe Kardashian a fost căsătorită cu Lamar Odom
Khloe a fost căsătorită cu baschetbalistul NBA Lamar Odom, care s-a aflat anul trecut în stare critică după ce a fost găsit inconştient într-un hotel din Nevada. „Nu o să pot niciodată să nu îl mai iubesc pe Lamar. Am fost obsedată de el într-un mod foarte sănătos. A fost soțul meu și mi-ar plăcea să fie încă și nu cred că este nimic în neregulă cu asta’, a declarat Khloé la vremea respectivă.
FOTO: Instagram
Diana Stamen