Cea dintâi soţie a actualului preşedinte al Americii a făcut o serie de dezvăluiri uimitoare despre Donald Trump, bărbatul alături de care a petrecut 15 ani. Ivana a spus clar într-un interviu că fostul său soţ îi datorează ei totul.
Ivana a povestit că ea a avut un mare rol în ascensiunea lui Donald Trump la Casa Albă.
‘Fără mine, n-ar fi fost ce este acum’, a spus Ivana, într-un interviu oferit de curând presei internaţionale.
Prima soţie a lui Donald Trump nu s-a putut abţine şi a scăpat şi câteva cuvinte la adresa celei de-a doua soţii a preşedintelui, Marla Maples. A refuzat să-i pronunţe numele, însă a atacat-o direct: „Ea nu a realizat nimic în viaţă'.
Spre deosebire de comentariile pentru cea de a doua soţie, Melania, actuala parteneră a lui Trump, a primit numai laude, în special pentru funcţia pe care o deţine acum.
„Mă înţeleg bine cu Melania', a mai spus Ivana Trump. S-a remarcat imediat simpatia faţă de Prima Doamnă, lucru care a stârnit curiozităţi, şi antipatia faţă de Marla Maples.
„Una este nimeni. Cealaltă este prima doamnă', a mai amintit ea.
Chiar şi în aceste condiţii, Ivana şi Donald Trump ţin legătura, se sprijină unul pe altul, ea l-a sfătuit să fie mai activ în mediul online, iar el i-a oferit postul de ambasador în Cehia, dar ea a refuzat motivând prin faptul că duce o viaţă mult prea bună acum.
„De ce să renunţ la iarna în Miami, la vara în Saint Tropez şi la primăvara şi toamna din New York? Am o viaţă perfectă', a spus ea.
Ivana şi Donald Trump au fost căsătoriţi timp de 15 ani, din 1977 până în 1992. Au împreună trei copii: Ivanka, Donald Jr, şi Eric.
Foto: Hepta
Cristina Pîrvu