Ramona Gabor, declarații despre sarcină: ”Cred că băiețel”

Sora mai mică a Monicăi Gabor trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un afacerist pe care îl ține ascuns de ochii curioșilor. Recent, Ramona Gabor a făcut câteva declarații despre sarcină, dar și despre iubitul ei. Vedeta are planuri de căsătorie, dar și de copii.

Ramona Gabor este sigură că va fi o mamă bună pentru copilul ei, atunci când acesta va apărea în viața ei, însă aceasta nu grăbește lucrurile. Vedeta și-ar dori să aibă un băiețel, însă orice va vrea Dumnezeu ea va fi fericită. Fotomodelul a spus că ea și iubitul ei sunt apropiați de vârstă, iar ei îi plac bărbații maturi și responsabili.

„Suntem împreună de când ne-am întâlnit. A ştiut ce vrea de la bun început şi mi-a spus încă de la a doua întâlnire că vrea să fie cu mine. Nu mulţi au acest curaj să spună şi să facă ceea ce spun. Eu ma decis să nu mai consider pe nimeni în viaţa mea şi el la fel şi am hotărât să fim împreună. A fost un fel de promisiune pe care ne-am dat-o unul celuilalt. Orice relaţie serioasă se poate îndrepta la un moment dat, bineînţeles, şi spre ceva şi mai serios. Mie nu-mi place să grăbesc lucrurile, iar el cu atât mai puţin. Da, ne dorim şi un copil, când va fi să fie va fi. Orice îmi doresc, dar cred că băieţel. Sunt convinsă că aş fi foarte bună în rolul de mămică. Şi pe el îl văd în rolul de tată. În viitor o să vină şi în România. Suntem apropiaţi de vârstă într-o anumită măsură. Mie oricum îmi plac oamenii mai maturi, dar acum depinde, un spirit tânăr să fie. El este un om responsabil, dar da, suntem apropiaţi de vârstă. El călătoreşte foarte mult, este un om de afaceri foarte ocupat. Reuşim să ne vedem, suficient atât cât să ne fie foarte bine. Suntem înţelegători unul cu altul şi ne înţelegem, suntem cam pe aceeaşi lungime de undă”, a spus Ramona Gabor pentru Antena Stars.

Ramona Gabor a venit în România

Vedeta s-a întors în România pentru a petrece Paștele împreună cu familia ei, aceștia fiind catolici. Ramona Gabor profită din plin de zilele petrecute acasă alături de cei dragi. Iubitul ei nu a însoțit-o pe Ramona în România, însă aceasta a dezvăluit că acesta va veni la un moment dat și aici.

FOTO: Facebook

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton