Reţeta câştigătoare a sezonului 5 "Chefi la cuţite" - Un desert inedit

 Pirvu Cristina
.

Reţeta câştigătoare a sezonului 5 „Chefi la cuţite”. La doar 21 de ani, Bogdan Vandici, din echipa albastră a lui chef Florin Dumitrescu a reușit să adjudece marele titlu al sezonului de poveste. Parcursul lui în competiție nu a fost ușor, însă ambiția și pasiunea pentru bucătărie l-au ajutat să-și păstreze tunica și locul la bancul de lucru, motiv pentru care finala sezonului 5 a strălucit în culoarea albastră.

Încă din jurizările pe nevăzute, Bogdan a reușit să îi impresioneze pe cei trei chefi cu farfuria sa, o rețetă dulce de Pavlova, ce a avut un plating reinterpretat. Gustul spectaculos și aspectul impecabil al farfuriei au fost apreciate de fiecare dintre jurați, iar după ce cloșurile au dezvăluit trei cuțite binemeritate din partea lor, chef Scărlătescu a ținut să mai adauge ceva: Este cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua asta. Combinația de gusturi e…explozivă!'. Așa se face că bucătarul care le-a pus juraților pe mese cea mai savuroasă rețetă dulce degustată în 5 sezoane, pregătită special pentru a-l aduce de partea lui pe chef Florin Dumitrescu, a reușit să ridice trofeul la final de sezon și să se bucure alături de juratul ce l-a ajutat să obțină și cel mai mare succes din cariera sa culinară.

Reţeta câştigătoare a sezonului 5 Chefi la cuţiteReţeta câştigătoare a sezonului 5 Chefi la cuţite

Rețeta cu care i-a impresionat pe chefi, aici:

Ingrediente pentru Pavlova cu cremă de mascarpone, compot de rubarbă și fructe confiate:

  • 12 ouă
  • 400 g zahăr tos
  • 400 g zahăr pudră
  • 4 lămâi
  • 4 portocale
  • 1 baton de vanilie
  • 20 g scorțișoară
  • 300 g mentă
  • 500 g mascarpone
  • 2 kg rubarbă
  • 1 buc. ghimbir
  • 200 g căpșuni
  • 1 sfeclă roșie
  • 200 g verveine

Mod de preparare Pavlova cu cremă de mascarpone, fructe din compot și fructe confiate:

Se mixează albușurile cu zahărul pudră până rezultă o bezea foarte fermă care se coace la o temperatură de 100 de grade, pentru 30 de minute. Se curăță rubarba și se taie în rondele, apoi se prepară un compot din ea, adăugând și 100 g căpșuni și 100 g zahăr tos. Cele 200 g veverine se pun la fiert cu 200 ml apă și 200 g zahăr, rezultând un sirop foarte gustos și consistent. Menta se deshidratează la cuptor, apoi se trece prin sită obținând o pudră fină.

Pentru crema de mascarpone, se amestecă într-un bol aceeași cantitate de brânză și zahăr pudră, batonul de vanilie, scorțișoara și sucul de la 1 portocală. Se mixează până rezultă o cremă omogenă.Ghimbirul confiat se prepară prin introducerea ghimbirului tăiat fin în siropul de verveine, unde se adaugă și felii de sfeclă, aceasta fiind folosită pentru culoare.Căpșunile care au mai rămas, se țin în zeamă de portocală si menta fresh, folosindu-le apoi ca decor.

Când toate aceste preparate sunt gata, se asamblează pavlova și se dă la rece până în momentul servirii. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton