Nu există dovadă mai mare de curaj decât să-ți urmezi inima și să renunți la tot ce ai construit, pentru a o lua de la zero, la mii de kilometri depărtare de casă. Iulia Vântur spune tot despre viața ei în India, într-un interviu exclusiv VIVA!
Iulia, aveai o carieră înfloritoare când a decis să îți schimbi viața la 180 de grade. Ce te-a determinat să o iei de la zero într-o țară cu totul străină?
Mi-am urmat sufletul, a fost o decizie firească, luată în timp. Nu mi-am făcut calcule, asigurări de viață’. Da, m-a încercat teama, nu e ușor să lași tot ce ai construit și să o iei de la zero. Familie, prieteni, casă, masă, așa cum spuneai, aveam o viață frumoasă în România, o carieră pentru care am muncit mult, ani de zile, însă știu că acolo unde este teamă este și curaj. Știu că universul le așază pe toate exact așa cum trebuie, când îți urmezi sufletul. În India a trebuit să o iau de la zero că individ, să mă adaptez unei lumi noi, diferite. A fost și este un proces personal transformator intens. India mi-a oferit oportunitatea să redescopăr cine sunt dincolo de job, nume, statut, fără prietenii de-o viață, familie și mediul cunoscut. Am ales schimbarea, provocarea și mă bucur că am făcut-o. Am câștigat o experiență de viață inedită. Evident că oamenii sunt cei care sfințesc’ locul și asta m-a convins să petrec cât mai mult timp și să trăiesc în India.
Cât de repede te-ai acomodat în India? Ce ți-a fost cel mai greu, la început?
Am avut inima deschisă de la început, am venit cu drag, entuziasm și curiozitate să descopăr incredibila Indie și viața de aici. M-au ajutat oamenii din jur să mă simt că acasă. Adaptarea a avut loc gradat, cu fiecare nouă vizită. Însă înveți cu adevărat locul și cultura doar trăind în acel loc, nu în vacanțe. Adaptarea e un proces de durată, chiar dacă simți instant că aparții acelui loc. Încă mai descopăr lucruri noi despre viața de aici. Mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc cu atâția oameni în jur, eu fiind o persoană destul de rezervată și în România. Cercul meu de oameni apropiați era destul de restrâns. Dintr-odată s-a mărit considerabil… Dar viața e mai spumoasă cu mai mulți oameni în jur.
Știm cu toții că ai început o carieră în lumea cinematografiei… Povestește-ne, însă, cum decurge o zi obișnuită, pentru ține, în India, atunci când nu ai filmări sau repetiții…
Așa cum nu mi-am imaginat vreodată că voi trăi în India, la fel nu mi-am imaginat că voi ajunge să cânt în India sau că voi intra în lumea Bollywood-ului. Așa a fost să fie, și a fost atât de evident în fața mea, încât nu aveam cum să refuz. Am acceptat să filmez în prima producție și să cânt doar ca experiment. A fost foarte frumos, însă nu mi-am facut un obiectiv din a repeta experiența. Au urmat apoi alte cântece, oamenii m-au încurajat, apropiații m-au convins că merită să fac asta, că e un dar, pe care pot să-l transform în ceva cu adevărat frumos. Astfel, am adăugat responsabilitate și disciplină acestui hobby și a devenit parte importantă a vieții mele.
Acum, orice zi din viața mea sună frumos, datorită muzicii. India mi-a oferit acest dar – muzica – și îi sunt recunoscătoare. Muzică e terapie, îmi umple sufletul de bucurie, emoție. Acum, că am descoperit-o, sunt atât de curioasă să învăț cât mai mult, să explorez, e un univers fascinant. În fiecare zi îmi fac orele de practică muzicală, învăț cântece noi, în hindi, seara merg la studio. Dacă nu înregistrez măcar avem jam sessions cu alți artișți, compozitori. În India am învățat să respect mesele, prânz cu mâncare tradițional indiana, de cele mai multe ori și cină. Zilnic muzică, jogging, cardio, pilates sau gym, yoga, prieteni în vizită. Acestea sunt constantele.
Cum simți tu că te-ai schimbat în ultimii trei ani, de când locuieșți mai mult în India?
M-am maturizat emoțional, psihic, spiritual, profesional. Traiul într-o altă țară m-a ajutat să fiu mai tolerantă, să accept că oamenii sunt diferiți, au diverse percepții și valori în viață. Dacă trăiam în România, în mediul cunoscut de mine, poate că mi-ar fi luat mai mult timp să înțeleg și să accept oamenii așa cum sunt. E felul în care ne arătăm respectul față de oamenii de lângă noi.
Ce ai învățat din cultură indiană? Ai adoptat vreun obicei de la ei, ai învățat să găteșți mâncăruri specifice?
Nu m-am băgat la gătit, sunt ei îndeajuns de talentați în bucătărie (n.r. râde). Am învățat să-mi respect mesele și mi-am reamintit să fiu o gazdă bună – așa cum e mama mea. Traiul într-o familie mai mare, într-o cumunitate extinsă, m-a învățat să fiu mai puțîn individualistă.
Ai învățat limba? Care au fost primele cuvinte pe care ai vrut musai să le știi?
Înțeleg hindi, însă am rețineri să vorbesc limba pentru că știu că nu o stăpânesc, încă. Muzica m-a ajutat să învăț limba, cuvinte, expresii, în special pronunția. Asta a fost provocarea mea – să cânt, oamenii să se bucure de muzică, de versuri, să nu fie deranjați de un cuvânt pronunțat incorect. Și cele mai frumoase complimente au venit din partea unor persoane care m-au auzit, neștiind cine cântă, și au jurat că sunt indiancă. Asta a fost recompensa pentru mine, am știut că efortul meu de a pronunța fiecare sunet corect n-a fost în zadar. Primele cuvinte au fost salutul namaste’, shukryia’ – mulțumesc, mudje pani chahie’ – vreau apă (n.r. râde) kya hua’ – ce s-a întâmplat, kuch nahi’ – nimic, mera dost’ – prietenul meu, abhi – acum.
Salman Khan este persoană care te-a ajutat enorm, în ultimii ani. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la el?
Da, a fost mereu lângă mine. Datorită lui am început să cânt, el m-a încurajat să fac asta. Sfatul lui este – Muncește în fiecare zi a vieții tale!’
Cum te-a ajutat în cariera de actriță? Ce indicații, lecții, ți-a dat?
Nu intenționez să fac filme la Bollywood, deși am primit oferte. Sunt foarte fericită că am descoperit muzica și mi-aș dori să explorez mai mult acest domeniu. Salman m-a ajutat să văd ce dar minunat este muzica, m-a convins să dau muzicii mai multă importantă, mai mult spațiu în viața mea și sunt fericită și recunoscătoare pentru asta. Este firesc să iau în considerare sfaturile lui în alegerile muzicale și nu numai. Este persoană pe care mă pot baza că îmi dă un feedback real, onest.
Cum este Salman Khan ca om? Este un artist cu o carieră copleșitoare… Cum l-ai caracteriza tu dincolo de zona profesională?
Being human. Acesta este și numele fundației lui, prin care ajută zilnic sute de oameni – sănătate, educație. Este un om care trăiește pentru ceilalți, care face ceva practic pentru a schimba ceva în jurul lui. Pentru el nu contează de unde eșți, cum te numeșți, dacă te poate ajuta… o va face necondiționat. Am învățat multe de la el. E un suflet bun, o minte inedită și o personalitate puternică.
Ce ți-a fost cel mai greu pe plan profesional, în cariera din India? Ca orice început, bănuiesc că nu a fost tocmai floare la ureche…
Pentru o femeie care a muncit de la vârsta de 15 ani și a reușit prin forțe proprii să obțină un statut, să construiască deja o carieră, e ușor inconfortabil să revină la statutul de novice’ sau să fie privită doar prin prisma unei asocieri. Trebuie să depun eforturi mai mari să dovedesc că merit să fiu într-un proiect datorită calităților și muncii mele, nu datorită unei asocieri. Am pornit de la zero în ochii celorlalți, însă am avut un bagaj de experiență care m a ajutat în ce am făcut în India. Nimic nu se irosește, totul se adaugă, se transformă. În primul meu show, în care am cântat și am dansat live în fața întregii industrii de la Bollywood, m-a ajutat entuziasmul dar și toți anii de experiență de la Dansez pentru ține’. Publicul din India este plăcut surprins să mă vadă prezentând anumite premii sau în diverse emisiuni TV sau radio, dar asta e meseria mea, eu sunt prezentator TV de la vârsta de 19 ani.
Ce proiecte ai în prezent?
Show-uri, am primit oferte și pentru emisiuni TV, însă nu mă grăbesc. Cert este că anul acesta se vor lansa aproximativ șapte piese pe care le-am cântat pentru anumite filme, trei dintre ele pentru super-producții de box office. E munca mea de până acum și sunt bucuroasă că am lucrat cu oameni foarte talentați.
Care a fost cea mai mare provocare de care ai avut parte până acum? Și cum te-ai descurcat?
Provocarea mea a fost să-mi recâștig identitatea, pe un nou drum, total diferit, într-o altă țară. Cred că am făcut pași mici, dar siguri.
Cum te motivezi? Ca orice om, probabil că ai și tu momente în care ai simțit că nu mai poți… Cum ți-ai revenit?
Am avut momente grele, momente în care nu înțelegeam anumite lucruri și asta paralizează pe oricine, momente în care mi-au fost puse la încercare credința, speranța, încrederea. Momente în care părea imposibil să reușesc să fac anumite lucruri, mișcări de dans sau să cânt anumite cântece într un registru cerut, momente în care am fost frustrată, dezamăgită, tristă pentru că nu mă ridicăm la nivelul propriilor așteptări, însă îmi reaminteam că momentul următor îl pot schimba cu propria voință, atitudine, îmi reaminteam că sunt capabilă să fac orice, dacă muncesc îndeajuns și sunt disciplinată. Toți am învățat să mergem pas cu pas, să vorbim cuvânt cu cuvânt. Lucrurile solide cer timp, răbdare și multă muncă.
Există vreun obiect, talisman, pe care l-ai luat din România, în India?
Mi-am luat o iconiță, o cărticică de rugăciuni și aproape tot dressing ul (n.r. râde).
Când te gândeșți la România, de ce îți este cel mai dor? În afară de familie… Care este primul lucru pe care îl faci atunci când vii în țară?
Mi-e dor de oameni – de familie, prieteni. Câteodată de munca pe care o făceam în România, de anumite locuri. De regulă, când aterizez în România, merg direct cu prietenele mele pe o terasă să ne reconectam la capuccino, merg la sală pentru că mi lipsesc antrenamentele cu Sasha, îmi rezolv toate lucrurile administrative. Ajung acasă noaptea târziu, nu înainte însă de a trece pe la supermarket să mi cumpăr pufuleți, pufarini, ciocolată de casă și covrigi… Vai ce poftă îmi este… și mamaligaaaa (n.r. râde) Și, când ajung la Iași, mâncarea gătită de mama – supă cu găluște, sarmale cu mămăligă, clătite și plăcintă cu mere sau brânză. Delicios!!!
Se spune că anii copilăriei sunt definitorii pentru personalitatea unui adult. Cum a fost copilăria ta și ce lecții ai învățat?
Sunt singurul copil la părinți și probabil că, astfel, am învățat să fac totul singură, să mă bazez pe mine însă, fiind jucătoare de handbal și volei, știu să trăiesc și în echipă. E mai frumos în echipa, să împărtășeșți cu cineva totul.
Ai avut vreun moment de cotitură, în viață?
Fiecare decizie importantă pe care o luăm în viață e o cotitură, la fel și decizia de a merge în India. Acela a fost un moment care mi-a schimbat viața complet. Din fericire pentru mine, viața m-a ferit de pericole sau evenimente tragice.
Trăim încă în societatea în care o femeie trebuie să se mărite și să aibă copii… Cum stau lucrurile, din punctul tău de vedere?
Nimic nu trebuie și cred că societatea noastră a început ușor, ușor să accepte asta. Nu cred că mai sunt acele vremuri în care scopul femeii era doar să se căsătorească și să aibă copii. Consider că adevăratul angajament e cel pe care îl iei față de ține și față de partener să-l iubeșți și să trăiești alături de el și binele și răul.
Eșți genul de persoană care își face planuri de viitor?
Obișnuiam să-mi fac planuri de viitor, însă m-am relaxat pentru că viața, câteodată, mi-a oferit mai mult decât am plănuit. Viața mi-a demonstrat că ceea ce plănuiam eu poate nu era cel mai bun lucru ce mi se putea întâmpla. E o vorba bună vrei să-l faci pe Dumnezeu să radă!? Spune-i planurile tale’. Ce ține de mine fac și încerc să fac bine.
Intenționezi să rămâi definitiv în India?
Atâta vreme cât voi fi fericită în India, voi trăi aici.
Ai mai primit propuneri de proiecte profesionale din România?
Da, am primit oferte în România, însă în acel moment nu am putut să plec din India pentru o perioada atât de lungă, aveam proiecte aici, deja programate. Mi-a părut rău că nu am putut să mă întorc pentru Fermă Vedetelor’, îmi era dragă echipa, iar formatul e provocator. Îmi place să lucrez în România și voi accepta proiecte frumoase, atâta vreme cât îmi permite timpul să le fac.
Privind în urmă, ți-ai dori să poți schimbă ceva, Iulia?
Mi-aș fi dorit să am un timing mai bun, dar toate se întâmplă cu un scop, la momentul potrivit așa că… n-am niciun regret, de fapt.
FOTO: VIVA!, Facebook