Romaniţa Iovan, adevăruri nespuse şi prejudecăţi spulberate: "Activităţile mă ţin legată, captivă în propria viaţă"

A fost mereu o prezență discretă, însă evenimentul tragic din Munții Apuseni a determinat-o să-și reconsidere viața de la zero și să spună adio lumii mondene. Tăcerea ei îndelungată a ridicat multe semne de întrebare și a stârnit controverse, dar iată că a venit momentul ca Romanița Iovan să pună punct tuturor speculațiilor legate de viața ei de familie. La 54 de ani, Romanița este o femeie ce emană eleganță prin toți porii, are un ton cald al vocii și pare atât de împăcată cu tot ceea ce trăiește, încât te pune pe gânduri imediat. Are o sinceritate pe care nici măcar nu o bănuiam și nu s-a ferit să vorbească nici măcar despre cele mai intime aspecte ale vieții sale. Despre faptul că, la început, n-a crezut că povestea de dragoste pe care o trăiește va fi una de lungă durată, despre faptul că a pierdut o sarcină și că duce un război crâncen pentru ca fiul ei să se bucure de moștenirea lăsată de tatăl lui…

Romanița, te-ai retras din viața publică. Dar, pe conturile de socializare, ești extrem de activă și emani mereu energie pozitivă…

Important este să ne simțim noi bine, să iubim, și atunci eliminăm energiile negative. Nu-și au rostul, în viața mea. Uite, eu nu regret nicio secundă că au trecut peste mine 34 de ani, de când lucram ca model. De multe ori spun că nu m-aș da pe două femei de 25 de ani. Sunt anumite fotografii în care mi se pare că arăt mai bine ca atunci. Experiența de viață, spiritul, toate astea își pun amprenta asupra fizicului. Eu spun că ochii, privirea, nu îmbătrânesc niciodată. Așa, poți rămâne tânăr tot restul vieții. Dar îmi amintesc cu plăcere de perioada în care am lucrat ca manechin, am și postat multe fotografii pe Facebook. Între noi s-au legat relații strânse la vremea când lucram ca model. Sunt amintiri foarte plăcute. Am început cu Cătălin (n.r. – Botezatu), am lucrat împreună, am făcut shooting-uri împreună și am rămas prieteni. Asta e foarte important. Și am rămas amândoi să lucrăm în aceeași industrie. Dacă îți iubești meseria, vei excela, cu siguranță. Viața ta s-a schimbat mult după tragedia din Apuseni…

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani

Cum a fost totul, pentru tine, în ultimii patru ani?

Nu că s-a schimbat mult, s-a schimbat cu 180 de grade. Și percepția despre viață este diferită. Lucrurile au curs în alt ritm. Sunt convinsă că fiecare dintre noi are momente în care se întreabă de ce ni se întâmplă tocmai nouă, cu ce am greșit… Trecem prin niște transformări psihice și spirituale care adună foarte multe întrebări și, din păcate, răspunsurile sunt mai puține. A fost cel mai greu moment din viața mea. De multe ori mă întreb cum am putut depăși… Cred că Dumnezeu mă iubește și-mi dă cât pot să duc, dar mă și ajută să trec peste toate lucrurile astea. În continuare este greu, dar zic eu că au intrat toate lucrurile pe un făgaș… Și încercăm să ne comportăm și să acționăm, astfel încât lumea să fie bucuroasă că putem face ceva pentru Adrian. Și, în primul rând, Albert. El este eroul principal. Pentru el ducem toată lupta, toată zbaterea, pentru ca Albert să crească sănătos și echilibrat psihic.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Elena Lasconi și George Simion sunt la egalitate în lupta pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

Cum priveşte Albert acest eveniment tragic pierderea tatălui, din perspectiva lui de copil? Voi ați fost împreună în Munții Apuseni, la locul tragediei…

Chiar vreau să spun ceva în premieră. Albert avea șapte ani, atunci… El s-a maturizat precoce și a fost un moment în care a gândit chiar ca un adult. Am fost sunată de unul dintre medicii din avion și mi-a spus că a hotărât Colegiul Me- dicilor să îi ofere lui Albert o diplomă, în memoria tatălui său. Eu îl consult pe Albert mereu când vine vorba despre tatăl lui. Și ceea ce mi-a spus a fost de o maturitate care m-a uimit până și pe mine. Am zis: „Doamne, copilul ăsta gân- dește ca un adult, la șapte ani. Nu glumesc și nu exagerez cu nimic. Albert mi-a spus că el nu are nevoie de nicio diplomă și că nu înțelege cum, dintr-un avion plin de medici, nu a fost niciunul în stare să-l de medici, nu a fost niciunul în stare să-l ajute pe tatăl lui. Copil la șapte ani… A zis esența, în câteva cuvinte, foarte clar. Ce vrei mai mult de atât? Albert a crescut cu această traumă, cu această suferință. Dar acum e foarte bucuros că mergem în Apuseni. Chiar abia așteaptă să ajungem acolo. Încercăm să facem din drumul nostru un drum al comemorării și al bucuriei că putem face ceva pentru Adrian. Acolo a rămas energia lui. De fiecare dată când mergem, chiar dacă este viscol, chiar dacă este ger, în ziua în care urcăm pe munte iese soarele. Atât ne-a rămas să facem, că nu putem să-l aducem înapoi… Sunt momente în care simți nevoia să te apleci mai mult asupra spiritualității, eu sunt acum în acea perioadă și am citit niște cărți de o sensibilitate aparte. Dacă vorbești despre o persoană care nu mai e în viață și o pomenești, ea continuă să trăiască, acolo, undeva, prin prisma celor care se gândesc la ea. Și, astfel, facem bine și pentru Adrian și facem bine pentru Albert, în primul rând.

O altă problemă, după tragedie, a fost casa lui Adrian Iovan… Albert își dorește să se întoarcă acolo, dar nu poate…

Adrian a achiziționat casa respectivă împreună cu o doamnă. Acum, Albert este proprietar pe jumătate din casă, deși inițial a fost pe sfert. Albert mai are o soră (n.r. – fata lui Iovan dintr-o căsnicie anterioară), dar a cumpărat de la ea partea ei de moștenire. Este coproprietar, cum este și doamna respectivă. Suntem într-un proces în care fiecare dorește să-și spună punctul de vedere; noi credem că locuința este partajabilă și că pot locui acolo și doamna respectivă, și Albert. Într-un final, s-ar putea să ajungem la un consens și cred că lucrurile s-ar transforma într-o bilă albă. Încă nu pot să spun mai multe… Sunt foarte optimistă că se va rezolva, până la urmă, chiar dacă au trecut patru ani.

Când a fost Albert acolo ultima oară?

Acum un an și ceva, când s-a făcut o expertiză. Numai în situații pe care le-a impus legea. Am mai trecut o dată eu cu el, eram pe DN1, și l-am întrebat dacă vrea să vedem casa pe dinafară… Am fost curioasă să văd impactul emoțional. Am vrut să văd ce-și dorește Albert, că lucrurile se pot schimba, în timp. Voiam să văd dacă el își dorește să păstreze casa… Are o nostalgie și o trăire, când ajunge acolo… El e foarte sensibil…

Romanița, tu ai o relație de cuplu extrem de discretă… Care e secretul longevității?

Chiar mă gândeam că mai avem puțin și facem zece ani de când suntem împreună. Eu mă mir, cum se miră și el, și cum se miră o grămadă de oameni care nu au dat șanse acestei relații, unde personajul masculin e mult mai tânăr decât personajul feminin, adică eu (n.r. – diferență de vârstă de 11 ani). La noi chiar a funcționat. Nici nu știu dacă am mers pe o rețetă, nici eu nu am dat șanse acestei relații, poate că nici el. Oricum, nu vreau să mă căsătoresc, și nici el. Dar am mers pe încredere. Maturitatea mea i-a dat și lui ceva, odată cu trecerea timpului s-a maturizat și el. Știți cum e, bărbații sunt mai copii decât femeile. Eu poate am luat din energia lui. E foarte important să fii energică, n-ai cum tu, ca femeie, să fii ca o legumă, și el ca un spiriduș. A contat foarte mult faptul că am avut încredere unul în celălalt. Pentru mine, viața e o mare bucurie. Eu vreau să mă simt iubită și să mă iubesc. Nu pot să trăiesc altfel… Eu am ales să trăiesc viața iubind și acceptând iubirea. Altfel nu vreau, sunt sigură și stăpână pe mine și nu vreau să trăiesc în alt mod. I-am spus: „Dacă va veni momentul în care vei simți că îți va plăcea o femeie, zimi și ne despărțim cu zâmbetul pe buze. Și eu voi face la fel. Îți recunosc în față că voi face la fel. Deci nu vom trăi în compromis nici două zile. Nu suntem legați de niciun act, nu ne leagă decât o relație frumoasă, iubirea și o prietenie bazată și pe respect. Este bărbatul cu care am stat cel mai mult, până acum. Probabil că vârsta maturității a contat. Pot să spun că mă mir că au trecut zece ani.

Acum ai spus în premieră că tu și Iulian nu v-ați căsătorit… Au existat multe zvonuri că ați fi soț și soție…

Sunt mireasa lui în fiecare zi. Cred că este mai frumos să te simți mireasa cuiva în fiecare zi, decât să fii mireasă într-o zi și apoi… nu se știe. Trăiește-ți clipa, trecutul e trecut, viitorul nu îl cunoaștem. Prezentul este palpabil, este momentul cel mai sigur. Fiecare zi devine prezent și nu se știe cum și când, avem multe exemple negative… Nici nu vreau să mă gândesc.

Ți-ai mai dorit copii în momentul în care l-ai întâlnit pe Iulian?

Am fost însărcinată cu Iulian. Noi ne gândeam că putea să fie fată. Ne-am fi dorit să avem o fetiță împreună, dar am pierdut sarcina. Nici nu știu de ce, nu ne-am lămurit prea bine. În momentul de față, oricum, din cauza vârstei, nu cred că se mai poate. Poate așa a vrut Dumnezeu, să ne lase pe noi să copilărim. Pentru că și Iulian are un băiat… La 18 ani ai lui Albert, eu voi face 60. I-am zis de pe acum că el va fi un bărbat în devenire, că se va duce la facultate unde vrea el, în lumea asta mare, iar eu mă voi transforma în globetrotter. Voi învârti Globul Pământesc și, acolo unde voi pune degetul, acolo mă voi plimba.

Copiii cum se înțeleg?

Sunt băieți, dar, pe măsură ce cresc, se înțeleg și mai bine. Eu cu fratele meu eram frați de sânge și ne-am păruit până la 18 ani. Dar e important să existe armonie între ei, și există.

Ce-ți mai dorești de la viață?

Vreau să mă eliberez de toate activitățile care mă țin legată, constrânsă, captivă în propria viață. Vreau să fiu liberă, să ofer timp pentru Albert, pentru Iulian, dar și pentru mine. A venit momentul să fiu cel mai important personaj din viața mea. Eu, în tinerețe, nu mi-am dorit să am familie, mi-am dorit să am carieră, să fac, să realizez. L-am născut pe Albert la 42 de ani, până atunci nu mi-am dorit copii, niciodată. A fost prima oară în viața mea când mi-am dorit copil. Am continuat 11 ani să mă împart între copil și carieră. Acum, când merg spre 54 de ani, mă pun pe primul plan pe mine. Albert mi-a dat target să trăiesc 100 de ani, iar acum eu sunt pe primul plan.

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News