Romaniţa Iovan trăieşte de 10 ani o poveste de dragoste: "Sunt mireasa lui în fiecare zi"

.

Romaniţa Iovan trăieşte de 10 ani o poveste de dragoste. Chiar dacă nu mai apare la evenimente mondene şi duce o viaţă departe de ochii curioşilor, Romaniţa este fericită alături de fiul său Albert şi de actualul său iubit, Iulian. Au o relaţie deosebită, sunt fericiţi, dar nu sunt căsătoriţi.

Creatoarea de modă trăieşte de 10 ani de zile o poveste de dragoste alături de Iulian Gogan. Deşi există o diferenţă de aproximativ 12 ani între ei, cei doi nu au ţinut cont de asta. Se iubesc, călătoresc împreună, dar nu s-au căsătorit. Consideră că un act nu le-ar consolida relaţia.


„Chiar ne gândeam că mai avem puţin şi facem aproape 10 ani. Mă mir cum se miră şi el, cum ne mirăm cu toţii. Oamenii au dat prea puţine şanse acestei relaţii. Persoanjul de gen masculin mult mai tânăr şi persoanjul feminin, adică eu. (…) La noi chiar a funcţionat. Nu ştiu dacă lucrurile au funcţionat mergând pe o reţetă. Nu am dat şanse acestei relaţii, nu am mers cu gândul unei relaţii serioase, că vreau să mă căsătoresc. Maturitatea mea i-a dat şi lui ceva…diferenţa de vârstă e şi ea o problemă, dar s-a maturizat, eu nu pot să nu recunosc, poate am luat din energia lui. (…) Vreau să mă simt iubită şi să iubesc. Altfel nu pot, nici nu vreau. Nu pot să trăiesc altfel. I-am spus: în momentul în care vei simţi că îţi place altă femeie, spune-mi şi ne vom despărţi. Şi în cazul meu la fel. Nu suntem legaţi cu un act. Ne leagă o relaţie frumoasă, o prietenie bazată pe înţelegere, respect. E bărbatul cu care am stat cel mai mult în viaţă până acum. (…) Sunt mireasa lui în fiecare zi. E important să te simţi mireasa cuiva mereu. Decât să fii într-o zi şi apoi nu se ştie.', a declarat Romaniţa Iovan în exclusivitate la Interviurile VIVA!.


Romaniţa Iovan a pierdut  o sarcină

În urmă cu câţiva ani, vedeta a rămas însărcinată. Din păcate, ea a pierdut sarcina: „Ne-am dorit să avem o fetiţă împreună, dar am pierdut sarcina. Nici nu ştiu de ce. Acum, din punct de vedere al posibilităţilor vârstei …nu. Plus că vreau să fiu eu în prim plan. Ne-a lăsat Dumnezeu să copilărim.'.

Ce relaţie este între fiul Romaniţiei Iovan şi al iubitului ei

Iulian are şi el un băiat dintre-o relaţie anterioară. Pentru cei doi părinţi este foarte important ca fii lor să comunice, să se înţeleagă, să crească într-un mediu armonios.

„Se înţeleg. Da, sunt băieţi. Îşi găsesc preocupări comune şi este foarte important să fie o armonie şi între ei.', a mai adăugat Romaniţa Iovan.

Foto: Facebook

Cristina Pîrvu