Simona Gherghe a intrat în concediu prenatal și i-a predat ștafeta la cârma emisunii „Acces Direct' Mirelei Vaida. Chiar dacă nu a anunțat când se va întoarce, Dan Capatos a dat-o de gol ca de fiecare dată și a clarificat totul.
Luni seară, în cadrul emisiunii Xtra Night Show pe care o prezintă, Dan a anunțat faptul că Mirela Vaida îi va lua locul Simonei Gherghe pentru câteva luni, până în ianuarie mai exact.
„Înţeleg că Mirela Vaida i-a luat locul până prin ianuarie Simonei!‘, a spus prezentatorul în timpul emisiunii, devăluind astfel marele secret.
Inițial, Simona a spus că își va anunța întoarcerea la momentul oportun, însă colegul ei a scăpat din nou porumbelul. Nu este prima data când Dan o dă de gol pe Simona. La începutul anului, el a fost cel care a dezvăluit în direct care va fi numele pe care prezentatoarea „Acces Direct’ îl va alege pentru fetița ei.
Simona Gherghe va deveni mamă de fetiță în vara acestui an, tatăl fiind Răzvan Săndulescu. Cei doi au o relație de mai mulți ani, iar vestea că vor deveni părinți i-a luat prin surprindere și a făcut-o cea mai fericită pe Simona, care își dorea foarte mult un copil.
În acest moment, Mirela Vaida prezintă două emisiuni, „2k1′ și „Acces Direct’.
Alexandra Popescu
Foto: Facebook
Citește și:
Mirela Vaida o înlocuieşte pe Simona Gherghe la „Acces Direct’