Stela Popescu a murit astăzi. Peste nici o lună, actriţa urma să împlinească 82 de ani!
Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani
Actriţa Stela Popescu a făcut stop cardiac, conform primelor informaţii. Actriţa Stela Popescu a fost găsită de SMURD, în curtea casei ei, ea nemaiputând fi resuscitată.
Se pare că actriţa a fost găsită la ora 15.50, fară suflare.
„Un echipaj de-al nostru a fost la domiciliul dumneaei, în jurul orei 15.50 şi a găsit-o fără semne vitale, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti. Vestea morţii actriţei Stela Popescu a fost confirmată şi de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.
Stela Popescu, despre viaţă şi familie
Actriţa a avut o singură iubire de-a lungul vieţii: Puiu Maximilian, deşi a mai fost căsătorită şi înainte.
„Între noi a fost mai mult decât o căsătorie', povesteşte Stela Popescu. „Ştiu că se spune de suflete pereche , dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea devreme. Lucra dimineaţa, la 6.30 îi duceam cafeaua şi nu mai intram acolo să-l întrerup'.
„Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om (n.r. Puiu Maximilian) mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel', a amintit Stela Popescu într-un interviu acordat ACASĂ, lui Emil Cârjan.
Actriţa nu a născut niciun copil. A declarat în trecut că nu a fost în totalitate decizia ei, ci şi a regretatului soţ care a avut un cuvânt de spus.
Stela Popescu, despre copilul pe care l-a adoptat
Cu ani în urmă, Stela Popescu a decis să facă public faptul că a adoptat un copil, mai exact pe fiica fratelui ei, Doinița, care a venit în România la vârstă de 15 ani. Mai târziu, în ecuație a intrat și nepoata Stelei Popescu, de care artista a prins drag imediat, ba chiar a sfătuit-o să se apuce de actorie. Stanca, întrucât așa o cheamă pe tânăra, s-a apucat de Universitatea Națională de Artă Teatrală pe care a absolvit-o cu succes, iar acum activează că director de film.
Cine moștenește averea Stelei Popescu
Astfel, Stela Popescu s-a decis că toată averea ei să-i rămână Stancăi, pe care o iubea că pe propriul ei copil.
Foto: Hepta, Vlad Chirea