Poate părea că au vieți privilegiate și că mereu e în spatele lor cineva gata să le apere, dar adevărul e că celebritățile din România nu trăiesc ca-n filme și în niciun caz nu au după ele gărzi de corp, așa cum se întâmplă peste Ocean. La fel ca restul oamenilor, sunt și ele expuse pericolelor atunci când ies din casă. Iată trei vedete de la noi agresate în plină stradă, ale căror mărturisiri îți dau fiori.
Stephan Pelger
Zilele trecute, celebrul designer Stephan Pelger făcea o postare zguduitoare în social media. O fotografie cu chipul său desfigurat, însoțită de un mesaj din care aflam că acesta a fost agresat în plină stradă, într-una din cele mai glam stațiuni de vară ale Europei, la 9 dimineața, pe când se întorcea dintr-un club: 'Două femei au sărit dintr-o mașină, m-au tras în ea și au condus până într-o parcare…m-au bătut cu picioarele până m-au lăsat inconștient și m-au aruncat pe un deal, doar cu pantalonii pe mine! (…) După ce am fost găsit de o femeie, paramedicii au venit, am mers la spital și mi-au fost puse câteva copci în zona capului. Poliția a fost de ajutor și s-a purtat foarte frumos cu mine, la fel și prietenii, care au fost alături de mine. Sunt recunoscător că sunt în viață după această tentativă de omor, iubesc în continuare Cannes-ul și mă voi întoarce aici, dar voi rămâne cu această imagine în minte!' Designerului i-au fost furate toate bijuteriile pe care le avea asupra sa, inclusiv ceasul care valora zeci de mii de euro, conform declarațiilor pentru Antena Stars. În noaptea dinaintea atacului, Stephan Pelger a postat în social media o fotografie din clubul exclusivist Baoli Cannes, unde se distra alături de un grup de prieteni și unde probabil că a fost reperat de agresoare.
Dana Rogoz
Printr-o întâmplare poate nu la fel de extremă ca cea a lui Stephan Pelger, dar nu mai puțin traumatizantă, a trecut Dana Rogoz în copilărie, când a fost agresată în plină stradă de două persoane. Vedeta a făcut această dezvăluire abia recent, cu ocazia faptului că, în mod surprinzător, una dintre agresoare i-a scris pe Instagram un mesaj halucinant: 'Imi aduc aminte că în urmă cu ani, când venea la Pro TV, am bătut-o pe stradă… pur și simplu vorbea îngâmfat. Noi de vârsta ei, eu și o prietenă, am intrat în vorbă cu ea… sincer, o admiram, nah, erau alte vremuri. Ea înfumurata a zis ceva în sictir. Era proaspătă vedetă ea. Apoi i-am tras un scuipat plus o palmă… rușine oricum… e rușine să te porți urât în sictir cu oamenii care te plac.' Dana a reacționat, dându-i acesteia următorul răspuns: 'Rușinea e a dumneavoastră, doamnă. Rușine că anii au trecut și că ați rămas la fel. Îmi pare rău pentru proasta educație pe care ați primit-o când erați copil, dar nu pot să vă scuz pentru adultul care ați devenit. Pare că sunteți la rândul dumneavoastră mamă. Cum ați reacționa când copilul ar veni acasă bătut și scuipat de altcineva? (…) Sunteți mândră de ce mi-ați făcut împreună cu prietena dvs încât aveți curajul să vă lăudați pe contul meu? Să vă fie rușine. Nu ați inteles nimic din viața asta.' În aceeași postare, Dana a enumerat umilirile la care a fost supusă în copilărie din cauza notorietății câștigate timpuriu: ' Uneori mă recunoșteau pe stradă, alteori în autobuz. (…) Mă scuipau chiar inainte de a se închide ușile de la troleul aglomerat și rămâneam să mă șterg pe scări, neputincioasă. Aveam vreo 9 – 10 ani. Pe la 12 trebuia să suport deja mâinile băieților care voiau cu orice preț să ridice fusta Abramburicai pe stradă.' Mesajul primit de vedetă de la agresoarea din copilărie vine la doar câteva zile după un alt mesaj șocant, în care o altă femeie o jignea, enumerându-i o serie de defecte fizice.
Anna Lesko
În urmă cu opt ani, Anna Lesko trăia un incident extrem de neplăcut, chiar pe strada unde locuia, în zona de nord a Capitalei. Atacată de un hoț care i-a sustras geanta și rucsacul, nu înainte de a-i da un pumn în față, cântăreața a avut totuși prezența de spirit să reacționeze în forță, recuperând o parte din bunuri. Agresorul s-a ales în final doar cu câteva haine și ceva mărunțiș, dar Anna a rămas nu doar cu un ochi învinețit, din cauza căruia a fost nevoită să anuleze o serie de concerte, dar și cu spaima de a mai circula singură pe străzi după lăsarea serii. 'Acum cateva zile abordam Bucureștiul ca orice fată de vârsta mea, fără șofer, cu un hanorac în cap, mă plimbam pe o stradă din zona nord (civilizată?), moment în care un tânăr m-a lovit cu pumnul în față și mi-a smuls rucsacul din spate. Am reușit să reacționez printr-un instinct de care îmi e cumva rușine, lovindu-l simultan cu bocancul între picioare și cu poșeta în cap. Am rămas cu poșeta și un ochi negru și odată cu rucsacul mi-am pierdut naivitatea de a mă plimba singură noaptea pe stradă', a declarat Anna pentru Cancan la vremea respectivă.
Foto: Instagram
Citește și:
Cum au ascuns divorțul Connect-R și Misha! Detaliile sunt evidente
Shakira, primele declarații despre problemele de sănătate. Artista putea să își piardă vocea