Vedetele şi dependenţa de sex

 Adina Rosetti
.

Charlie Sheen a avut peste 5.000 de partenere de sex. Russell Brand se culcă cu 80 de femei pe lună. Iar Tiger Woods şi-a înşelat soţia cu cel puţin o duzină de amante. Scuza lor? Sunt dependenţi de sex. Unii psihologi spun însă că această tulburare nu există şi că cei de mai sus sunt, pur şi simplu, infideli.

hepta_1356574

Când James Brown lansa hit-ul funk „Sex Machine, în 1970, nimeni nu a considerat că trebuie să ia versurile lui ad litteram. Era mai degrabă o invitaţie de a te bucura de viaţă, decât o laudă a propriei potenţe. În anii care au urmat însă, gigantul muzicii soul a arătat că ştie şi să profite de viaţă, şi să se descurce în dormitor. După trei căsnicii şi numeroase aventuri, Brown a recunoscut oficial că este tatăl a nouă copii – cinci băieţi şi patru fete. Şi, dacă nouă urmaşi pare deja mult, mare a fost uimirea tuturor când, imediat după dispariţia marelui cântăreţ în 2006, au apărut încă doisprezece pretendenţi la statutul de fiu/fiică a lui James Brown. Cu toate acestea, nimeni nu l-a catalogat, în acele vremuri, drept un „dependent de sex. Asta pentru că acest concept a apărut prima dată abia în 1990, ca explicaţie a infidelităţilor lui Michael Douglas, care o înşela frecvent pe soţia sa, Diandra Luker.

Tot Michael Douglas este prima celebritate internată într-un centru de reabilitare pentru a scăpa de tulburările hipersexuale. Se întâmpla în 1992. În următorii douăzeci de ani, numărul psihoterapeuţilor care se ocupă de dependenţa de sex a crescut în SUA de la 100 la peste 1500, aşa cum a crescut şi numărul celebrităţilor care se lovesc de această problemă. Deşi unii o cataloghează ca boală psihică, alţii sunt convinşi că e doar o scuză pentru bărbaţii şi, mai rar, femeile infidele.

Venus din Milo şi poftele carnale

Russell Brand Stops For Coffee

„Cu toţii avem nevoie de ceva care să ne relaxeze la sfârşitul unei zile. Poate ţie îţi place să bei un pahar de vin, să fumezi un joint sau să iei o picătură de heroină pentru a-ţi linişti creierul, dar trebuie să existe ceva, altfel viaţa devine complet neîndurătoare. Asta îmi oferă mie sexul – un spaţiu în care pot respira, când mă separ de mine şi de gân- durile mele, povesteşte Russell Brand în cartea sa autobiografică, „My Booky Wook, despre momentul în care a hotărât să se interneze într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de sex. Brand avea o carieră de succes ca prezentator TV şi comediant, iar managerul său, John Noel, şi-a dat seama că infidelităţile îi pot distruge cariera. Se zvonea chiar că acesta se culcă cu 80 de femei într-o lună.

„Pe măsură ce apetitul meu sexual creştea, mi-am dat seama că eram angrenat într-o încercare din ce în ce mai disperată de a mi-l satisface. Devenisem atât de deschis la orice sugestie, încât atunci când cineva îmi propunea să particip la o orgie, nu mă gândeam de două ori înainte să spun da, mărturiseşte Russell. La recomandarea lui Noel, actorul s-a internat de bună-voie în centrul KeyStone din Philadelphia, unde a petrecut 30 de zile, timp în care a fost privat de orice element care i-ar fi putut aduce aminte de sex. Consilierii centrului i-au confiscat până şi un exemplar din ziarul „The Guardian, pentru că avea pe prima pagină a rubricii de cultură o poză cu statuia Venus din Milo, care ar fi putut să îi trezească apetitul sexual.

„Într-o zi am fost pus să fac o listă cu toate femeile pe care le-am nedreptăţit ca urmare a dependenţei mele. M-am simţit ca Saddam Hussein când trebuia să aleagă câte un kurd, îşi aminteşte Brand. După tratament, actorul britanic părea că s-a vindecat. Ba chiar s-a căsătorit cu şi mai faimoasa Katy Perry şi toată lumea a crezut că zilele lui tulburi sunt de domeniul istoriei. Mariajul s-a destrămat însă după numai 14 luni, pentru că Brand nu putea renunţa la vechile obiceiuri.

Mai ceva ca-n filme

CBS SUMMER PRESS TOUR 2013

Un alt mariaj distrus din cauza dependenţei de sex a soţului este cel dintre David Duchovny şi Tea Leoni. Ce-i drept, a fost nevoie de 13 ani pentru ca infidelităţile lui Duchovny să îi erode-ze căsnicia, şi nu se poate spune că actorul nu a încercat să îşi salveze relaţia. Dacă în 1997 declara răspicat într-un interviu „Nu sunt dependent de sex, în 2008 Duchovny începea un tratament de reabilitare. „Am intrat voluntar într-o instituţie destinată tratamentului dependenţei de sex, a declarat la acel moment actorul, prin intermediul avocatului său.

Decizia de a recurge la un tratament a venit după ce Tea i-a descoperit indiscreţiile şi l-a ameninţat că divorţează. Totuşi, nici după tratament, lucrurile între cei doi nu s-au îmbunătăţit, iar Leoni şi Duchonvy trăiesc acum separaţi. Doctorul Rob Weiss, directorul fondator al unei cli- nici de recuperare din Los Angeles, crede că rolul pe care David Duchovny îl joacă în serialul „Californication, cel al unui scriitor obsedat de sex, i-a făcut acestuia mai mult rău decât bine. „Dacă aş avea o tulburare sexuală şi aş urma tratamentul, nu aş putea să continui să joc în acest serial. Să intri în pielea acelui personaj e exact opusul reabilitării, explică Weiss.

Asemenea lui Dochovny, viaţa lui Charlie Sheen este aproape identică cu cea a personajului său din „Two and a Half Men. Actorul a căzut pradă tuturor dependenţelor posibile, de la alcool, până la droguri şi, bineînţeles, sex. Se spune că, de-a lungul timpului, Sheen a făcut sex cu peste 5000 de femei, preferatele lui fiind escortele în uniformă de majorete. În plus, protago nistul din „Two and a Half Men era pe lista clienţilor unui bordel, are o pasiune pentru prostituate şi, din 2011, are o relaţie cu două femei – actriţa porno Bree Olson şi modelul Natalie Kenly. Recent, Sheen a mai făcut o cucerire, şi anume actriţa de filme pentru adulţi Georgia Jones. „Nu ştiu care este definiţia dependenţei de sex. Dar, spre exemplu, am un microbuz cu care merg în turnee şi am făcut sex în el de trei ori în 14 ani. Care e logica aici? Asta înseamnă că nu sunt genul care se gândeşte la sex şi când munceşte, a declarat Sheen în cadrul emisiunii „Dr. Oz.

 

Citeste continuarea in pagina urmatoare

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton