După vestea tristă că Ileana Ciuculete a murit, Andreea Mantea nu și-a putut stăpâni lacrimile și a izbucnit în plans în direct în timpul emisiunii pe care o prezintă.
La începutul emisiei, Andreea a vorbit despre dispariția cântăreței de muzică populară, însă nu a putut spune prea multe din cauză că lacrimile au început să îi curgă șiroaie.
„Zâmbetul cald, energia cu care te îmbrăţişa şi bucuria ei de viaţă s-au stins brusc, după ce apusul soarelui a stins România!', a spus Andreea plângând.
Și alte vedete au fost răpuse de vestea morții Ilenei Ciuculete. Dan Negru și-a prezentat și el condoleanțele.
„Mi-a povestit cândva ca-i place Sinatra.. Pai, vorba lui, „that’s life…” Ne vor lega mereu niște Revelioane…Ileana Ciuculete s-a stins azi', a scris prezentatorul pe pagina sa de Facebook.
Cea care nu își poate reveni din șoc este Teo Trandafir.
„Doamne! Era așa de tânără! „Încă nu realizez ce s-a întamplat și cum de a plecat dintre noi atât de repede', a scris Teo Trandafir pe contul ei de Facebook.
Mara Bănică este și ea devastată de moarta Ilenei Ciuculete, și încă nu îi vine să creadă că acum va vorbi despre artistă la timpul trecut.
'Sunt în stare de șoc. Am citit, scurt, în ziare. Apoi l-am sunat pe Cornel, în speranța unei glume proaste. Nu… Ileana s-a prăpădit, în spital, în brațele lui. Mi-a spus, printre lacrimile lui și ale mele că Ileana a făcut o ciroză galopantă dintr-o hepatită C despre care nu știa. Doamne! Mie tot nu mi vine să cred! Ileana era într-o formă de zile mari, așa cum o știm cu totii. Mi-e greu să vorbesc de ea la trecut. Foarte greu. Dumnezeu să-i odihnească sufletul!', a spus Mara.
Ileana Ciuculete a murit marți seara din cauza unei ciroze galopante. Apropiații spun că artista și-ar fi presimțit moarta, având în vedere că în ultimele ei apariții televizate a cântat melodia „Asta e boala ta'.
Alexandra Popescu
Foto: Facebook, Libertatea
Citește și:
Ileana Ciuculete a murit. Cântăreaţa de muzică populară, răpusă de ciroză