Vești proaste despre DJ Wanda! Artista a aflat boala de care suferă, iar Andreea Marin îi este alături în clipele grele

.

DJ Wanda trece prin clipe grele! Artista se confrontă cu probleme grave de sănătate, iar pentru câteva zile aceasta a fost internată la o clinică din Turcia pentru mai multe investigații.

Wanda a aflat într-un final și care este boala de care suferă, dar este optimist și este convinsă că va trece peste toate. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, bruneta a ținut să îi mulțumească și Andreei Marin, care i-a fost alături în toată această perioadă


„Dragii mei, a venit momentul să-mi iau rămas bun de la echipa de profesionişti de la #Acibadem. Mă întorc în ţară încrezătoare, cu speranţa că voi fi bine, acum am un diagnostic clar şi o cale de tratament de urmat. Cum am fost tratată aici, ce înseamnă un spital civilizat şi dotat la nivel de performanţă, ce înseamnă personal medical antrenat să vină imediat şi cu omenie în sprijinul pacientului, am aflat toate acestea în săptămâna petrecută aici şi sunt recunoscatoare pentru această şansă. Sunt în continuare sub observaţie şi toată lumea e optimistă. Nu am afirmat niciodată că nu avem medici buni în ţară, poate am avut doar eu ghinionul ca medicii din România să nu reuşească, din păcate, să mă ajute cu un rezultat final.


Cu toate acestea, rămân optimista şi mă consider norocoasă, că în toată perioada tristă prin care am trecut v-am avut mereu alături de mine pe voi, oameni cu sufletul de aur! Andreea Marin a fost lângă mine pe toată durata acestei suferinţe şi m-a ajutat în lupta mea, astfel am ajuns aici la Acibadem. Voi fi şi eu alături de ea şi de oamenii frumoşi şi deosebiţi la Gala Atipic Beauty de mâine seară, de la Palatul Parlamentului. În povestea mea de viaţa cred că se vor regăsi mulţi dintre voi, pe care îmi doresc sa-i ajut la rândul meu cu ce îmi stă în putinţă, măcar cu un sfat. Vreau să dau un sens acestei experienţe, nimic în viaţă nu e întâmplător.

Vă mulţumesc pentru iubirea cu care m-aţi înconjurat! Vă iubesc! Pe curând! Wandutza’, a fost mesajul artistei.

Și Andreea Marin a ținut să îi transmit gândurile bune Wandei.

„Te aşteptăm cu drag acasă şi la Gala Atipic Beauty, Wanda! Sănătate, că-i mai bună decât toate!’, a scris Andreea Marin pe pagina ei de Facebook.


Aseară, DJ Wanda s-a întors în țară, însă nu a vrut să spună mai multe despre boala ei.

„Vă mulțumesc pentru toată susținerea, din respect pentru oamenii din Turcia o să spun toate lucrurile mâine, alături de Andreea Marin. Clipe grele. Sunt multe lucruri de spus și aș vrea foarte mult să le povestim mâine pentru că sunt lucruri foarte importante și foarte grele și aș vrea să nu le dau curs acum. Sunt lucruri foarte consistente’, a spus artista la „Răi da Buni’.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook