În mod cert, rujul este unul dintre produsele cosmetice vedetă, fără de care cu greu ne imaginăm orice machiaj. Dar cum dăm forma corectă buzelor și ce să facem ca să nu lăsăm urme pe pahare? Iată câteva sugestii.
Dacă ai un ruj cremos, care în mod normal se ia ușor de pe buze, e necesar să elimini surplusul, așa că ori muști un șervețel, ori pur și simplu bagi degetul arătător în gură, strângi buzele în jurul său și apoi tragi încet degetul către exterior. Te speli pe mâni de ruj și gata.
Citește și:
Ce fond de ten să folosești în sezonul rece
Trucul de machiaj care îți mărește ochii. Ai nevoie doar de un tuș sau un creion dermatograf
Iar dacă ieși în oraș e musai să bei folosind un pai. Chiar dacă ai eliminat surplusul de ruj, deci nu mai riști să-ți coloreze dinții, tot poți lăsa urme de buze pe pahare.
Când alegi nuanțele ține cont că cele mate și închise subțiază buzele, iar cele deschise, glossy, strălucitoare fac buzele mai pline.
De regulă folosești întâi creionul de buze și apoi rujul, corect? Încearcă să inversezi ordinea! Așa vezi exact unde este nevoie să umpli anumite goluri, să corectezi marginea buzelor. În plus, când se șterge rujul, se șterge împreună cu linia de contur trasată de creion.
Cătălina Cristescu
Foto: Hepta/PR