Ce este obligatoriu să faci atunci când îți cumperi un fond de ten

 Cristescu Catalina
.

După nenumărate testări în sfârșit alegi nuanța de fond de ten care ți se potrivește, dar știai că unele fonduri de ten își schimbă culoarea pe piele? Ce trebuie să faci înainte să cumperi produsul.

[gallery ids="2420528,2420527,2420526,2420525,2420524"]

Așa cum am stabilit și în alte articole, zona pe care testezi fondul de ten este limita inferioară a mandibulei sau mai bine zis exact granița dintre față și gât.

Citește și:

Culoarea de păr și tunsoarea care îi înnebunesc pe bărbați

Greșeli când aplici fondul de ten și pari mai bătrână

De ce? Pentru că întotdeauna pielea de pe gât e în mod natural mai deschisă și nu vrei să te trezești cu un efect de mască.

Apoi, după ce ai aplicat fondul de ten mergi într-o zonă foarte bine luminată, de preferință lumină naturală. Neoanele din magazin păcălesc ochiul și poți avea surpriza ca la lumină naturală nuanța fondului tău de ten să fie alta decât cea din magazin.

Însă întregul proces nu se termină aici. Unele fonduri de ten se oxidează pe piele și își schimbă culoarea, chiar dacă inițial jurai că în sfârșit ai găsit nuanța perfectă.

Așa că aplică din tester sau dintr-o mostră mică, sigilată, fond de ten pe toată fața și fii atentă la eventuala transformare cromatică. Unii specialiști spun că 15 minute sunt suficiente ca fondul de ten să oxideze, dar sfatul nostru e să aștepți câteva ore până să te demachiezi…

Și dacă fondul de ten nu a oxidat, este în continuare culoarea potrivită pentru tine, îl vezi cum se comportă – dacă te simți confortabil cu el, îți oferă ceea ce căutai (matifiere, hidratare, acoperire mare, acoperire medie etc), poți să îl cumperi a doua zi.

Cătălina Cristescu

Foto: Hepta/PR 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton