Cum te îmbraci pentru a avea succes la locul de muncă

.

Dacă lucrezi în domeniul bancar sau ai un job care presupune întâlnirea cu diverși clienți, ținuta office este obligatorie.

În aceste situații, ținutele pe care le alegi atunci când mergi la birou pot determina succesul pe care îl ai la locul de muncă și felul în care ești tratată atât de clienți, cât și de colegi.


Cu toate acestea, trebuie să ai grija ca ținutele tale să nu se transforme într-un soi de uniformă. Misiune grea, vei spune. Nu și dacă urmezi cele 4 reguli de mai jos:

  • Pregătește-ți ținutele din timp și investește bani într-un fier de călcat

Atunci când îți pregătești din timp ținutele nu mai riști să mergi la muncă în haine pe care pare că le-ai combinat în întuneric. Nici măcar în momentele acelea delicate, în care nu auzi ceasul. Acest tip de planificare te ajută însă și să eviți momentele stânjenitoare în care porți de două ori aceeași ținută într-o săptămână. Mai ales dacă alegi încă din weekend hainele pentru întreaga săptămână. În plus, vei câștiga și câteva zeci de minute bune în plus de somn dimineața.


Tot la acest capitol trebuie să-ți amintim și că nu este suficient ca hainele alese să fie la modă și curate. Nu vei reuși să faci o impresie bună cu haine mototolite. Investește așadar într-un fier de călcat bun și împacă-te cu ideea că, dacă vrei să ai o carieră fructuoasă, trebuie să fii prezentabilă în fiecare zi. În plus, durează exact cinci minute să calci o fustă.

  • Nu uita importanța detaliilor

Detaliile sunt foarte importante atunci când vorbim despre o ținută business. Vorbim aici despre accesorii, care pot să transforme și cea mai banală ținută într-una spectaculoasă, care să inspire lux, încredere în forțele proprii și profesionalism. Astfel de accesorii le vor transmite celor din jur că nu te îmbraci pentru job-ul pe care îl ai, ci pentru cel la care aspiri. În plus, vor spune că ești sigură pe tine și că ești gata să faci tot ce-ți stă în putință pentru a-ți atinge obiectivele.

  • Mare atenție la pantofi

Probabil că îți plac la fel de mult ca nouă tenișii uzați. Merg la orice, sunt comozi și ușor de asortat. Perfecți pentru liceu, facultate și plimbări în natură. Ca adult într-un mediu profesional, însă, nu ai nicio scuză pentru încălțări murdare. Pantofii trebuie să strălucească. Trebuie să privești în jos și să te uiți în ei ca într-o oglindă. Asta le va transmite colegilor tăi că ești unul dintre jucătorii importanți din echipă.


  • Calitatea este mai importantă decât cantitatea

Atunci când vorbim despre ținutele office, calitatea este mult mai importantă decât cantitatea. Dacă îți dorești să faci carieră în domeniul în care lucrezi, vei folosi aceste ținute pentru mult timp de acum încolo. Este costisitor să cumperi haine pentru birou o dată la câteva luni, pentru că cele pe care le ai sunt de proastă calitate și se uzează repede. Apoi, în ținutele office detaliile contează foarte mult. Iar un croi frumos costă bani. Însă investiția inițială te va ajuta să economisești, de fapt, bani, pe termen lung.


Știi și alte reguli pentru o ținută office perfectă? Care sunt acestea?

Sursă foto: Shutterstock.com