Mai mult zâmbet înseamnă mai multă fericire. Nu este un clișeu, este chiar concluzia unor studii publicate în Sage Journals care arată că atunci când te forțezi să zâmbești, în mod paradoxal vei reduce nivelul de stres și te va ajuta să ai o inimă mai sănătoasă. Sarah Pressman, unul dintre conducătorii acestui studiu, explică pentru Huffington Post: Data viitoare când mai ești blocată în trafic, la volan, încearcă să-ți forțezi un zâmbet pe față. Nu numai că te va ajuta din punct de vedere psihologic, dar îți va regla și pulsul.' În paralel, un alt studiu condus de un profesor universitar de la Georgetown Medical School, a reușit să găsească în zâmbet un tratament pentru depresie. Pacienților le-a fost injectat botox în zona sprâncenelor pentru a preveni încruntarea, acestora fiindu-le redus nivelul de depresie cu aproximativ 52 de procente, tocmai datorită expresiei faciale pozitive. Un simplu zâmbet are, așadar, o mulțime de beneficii pentru sănătatea ta mentală, motiv pentru care nu trebuie să te ferești niciodată să fii pozitivă. În plus, un zâmbet superb te va face mereu mai atrăgătoare.
3 trucuri de introdus în rutina zilnică pentru un zâmbet fermecător:
- O atenție mai mare la îngrijirea danturii tale
În primul rând, pentru a avea un zâmbet perfect, dantura ta trebuie să fie impecabilă. Programează-ți de două ori pe an o vizită la medicul dentist pentru un detartraj profesional, spală-te pe dinți de cel puțin două ori pe zi și folosește mereu după fiecare masă ața dentară. Pentru o curățare cât mai eficientă și corectă a danturii tale, medicii profesioniști din întreaga lume recomandă această soluție ca să te bucuri de un zâmbet alb și strălucitor în fiecare moment.
- Obiceiuri nesănătoase care îți afectează și dantura
Alimentația, modul în care te hidratezi și alte obiceiuri pot fi extrem de importante pentru dantura ta și, implicit, pentru un zâmbet impresionant. În primul rând, renunță la țigări. Alături de problemele de sănătate provocate de acest obicei, și dantura ta va fi afectată, prin pete deranjante. Dacă unele pot fi superficiale și ușor de eliminat, altele pot intra chiar în smalțul dinților. Mai mult, și gingiile tale vor avea de suferit din cauza tutunului.
Consumul de lichide este un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere pentru un zâmbet frumos. Bea mai multă apă în fiecare zi și evită pe cât posibil băuturile carbogazoase, care îți pot afecta dinții pe termen lung. Dintre alte lichide preferate în fiecare zi, cafeaua, ceaiul și vinul roșu îți pot păta dantura, motiv pentru care este indicat să le consumi în cantități moderate.
- Obține un zâmbet perfect cu aceste trucuri de machiaj
Știm cât de sensibile sunt buzele în fața temperaturilor scăzute sau a căldurii uscate. Cum pielea buzelor este extrem de subțire și mereu expusă, hidratarea acesteia este esențială, pentru a putea avea un zâmbet luminos. Poartă mereu la tine balsam de buze, este primul sfat pe care trebuie să-l urmezi. Îți recomandăm un balsam mai puternic pentru perioada nopții, când nu porți ruj, și unul mai slab cu care să te dai peste zi. În rutina ta de dimineață, aplică-l mereu înaintea machiajului, cu câteva minute, pentru a poate fi absorbit complet.
Atunci când îți alegi rujul, dacă dinții tăi nu sunt perfect albi, atunci evită culori precum portocaliu sau galben, pentru că astfel și dinții tăi vor părea îngălbeniți, și mergi pe un roșu aprins. În jurul buzelor folosește puțin concealer și dă-le apoi o formă superbă, cu un creion. Poți folosi într-un final puțin gloss doar în zona centrală a buzelor, evitând extremitățile.
În acest fel, vei avea buze pline, un contrast spectaculos cu dantura sănătoasă și un zâmbet de invidiat.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Zoom Team