(P) L’Oréal România, prin brandul La Roche-Posay, lansează o platformă digitală de educare privind riscurile expunerii la soare și importanța folosirii produselor de protecție solară

 advertising.ringier
.

București, 13 august 2020

Pentru a limita riscul apariției de cancere de piele, LOréal România prin brandul La Roche-Posay lansează platforma digitală www.protectiasolara.ro, cu scopul educării, prevenției și conștientizării riscului de expunere neprotejată la soare și totodată pentru a sublinia importanța folosirii produselor de protecție solară.

Inițiativa face parte din campania „Zilele Protecției Solare', ajunsă anul acesta la cea de-a 10-a ediție. Prin intermediul campaniei, La Roche-Posay România pune la dispoziția tuturor expertiza medicilor dermatologi și metodele eficiente de protecție și auto-evaluare a alunițelor pentru depistarea timpurie a riscului de cancer de piele. 

„Faptul că în România doar 18% dintre femei includ crema de protecție solară în rutina zilnică este unul dintre motivele brandului La Roche-Posay de a se lupta pentru informarea și educarea consumatorilor privind importanța folosirii zilnice a produselor de protecție solară. De zece ani atragem atenția asupra riscurilor asociate expunerii neprotejate la soare și oferim românilor posibilitatea de a-și testa alunițele, gratuit,  pentru o depistare timpurie a anomaliilor. Cum anul 2020 ne-a adus în fața unei situații speciale, campania a trebuit să fie regândită, pentru a proteja sănătatea și siguranța pacienților și a medicilor dermatologi care ne sunt alături. Așadar, consultațiile gratuite la medicul dermatolog au fost înlocuite de o platformă digitală de educare despre expunerea la soare și cancerul de piele', a declarat Natalyia Syerikova, General Manager al Diviziei de Cosmetică Activă din cadrul LOréal România.

Cancerul de piele este unul dintre cele mai comune cancere diagnosticate în întreaga lume. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, unul din trei cazuri este un cancer de piele, estimând că anual sunt diagnosticate intre 2 și 3 milioane de cazuri non-melanom la nivel mondial. În plus, este estimată o creștere a numărului de cazuri de melanom la 340.271 în 2025, o creștere de 18%, la nivel mondial.

În Europa se depistează anual peste 144.000 de cazuri, iar 27.000 de persoane își pierd viața în fiecare an din cauza cancerului de piele. În România, mortalitatea este mai mare decât media europeană, indicând faptul că boala este depistată mai târziu, în stadii mai avansate.

Deși soarele este esențial pentru viață și oferă diferite avantaje, trebuie să devenim mai conștienți de efectele dăunătoare pe care razele UV le au asupra pielii, de la îmbătrânirea prematură sau petele de pigmentare, până la cancerul de piele. Sunt suficiente cinci arsuri solare până la vârsta de 20 de ani, pentru ca riscul apariției melanomului (cancerul de piele) să poată crește cu până la 80%. 

În urma unui studiu realizat de IPSOS pentru La Roche-Posay în 23 de țări din întreaga lume, 88% dintre cei chestionați au fost conștienți de riscurile dezvoltării cancerului de piele atunci când se expun la soare fără protecție. Cu toate acestea, doar 18% dintre ei au menționat că se protejează întotdeauna de soare.

Potrivit medicilor dermatologi, cea mai eficientă metodă de prevenire a melanomului este verificarea constantă a alunițelor. De asemenea, umbra, îmbrăcămintea și pălăriile oferă o foarte bună protecție, completate de aplicarea protecției solare pe acele părți ale corpului care rămân expuse la soare. 

Platforma digitală lansată de La Roche-Posay aduce mai aproape de consumatori expertiza medicilor dermatologi în ceea ce privește expunerea responsabilă la soare. Vizitatorii vor găsi pe platformă conținut scris și video despre expunerea responsabilă la soare, soluții eficiente de protecție solară în funcție de fiecare nevoie a pielii, dar și metode de auto-evaluare a alunițelor pentru a descoperi leziuni suspecte. 

Cu scopul de a atrage atenția încă și mai mult asupra acestei teme, Adela Popescu, Alex Dima, Amalia Enache, dr Mihaela Leventer, Melania Medeleanu și Vladimir Draghia s-au implicat într-un video manifest care vorbește despre pericolele expunerii neprotejate la soare. 

Puteți viziona videoul aici:

https://www.youtube.com/watch?v=jiF_0OfoNo8&feature=youtu.be

***

Despre Zilele Protecției Solare

Lansată în 2011, campania Zilele Protecției Solare este un program de educare, prevenție și conștientizare a riscului de expunere neprotejată la soare și a apariției melanomului. În cadrul acestei campanii, brandul La Roche-Posay a oferit consultații gratuite pentru alunițe la un medic dermatolog. Doar în anul 2019, au fost implicați în mod voluntar 380 de medici dermatologi din 63 de orașe ce au verificat în mod gratuit alunițele a peste 6.220 de pacienți, descoperind peste 931 de leziuni suspecte și 65 de cazuri de melanom.

Despre La Roche-Posay

Recomandat de peste 90.000 de dermatologi din întreaga lume, misiunea brandului La Roche-Posay este de a oferi o viață mai bună pielii sensibile. Brandul oferă o gamă unică de produse dezvoltate și adaptate pentru fiecare tip de piele: Toleriane pentru pielea sensibilă și alergică, Lipikar pentru pielea uscată, cu dermatită, fără un microbiom stabil, Effaclar pentru pielea cu tendință acneică, Cicaplast pentru pielea iritată, cu leziuni ce au nevoie de calmare și Anthelios, gama de protecție solară Nr. 1 în recomandarea medicilor dermatologi din România și pionier în ceea ce privește găsirea de noi soluții de protecție solară împotriva razelor UV, de mai bine de 25 de ani.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton