Aseară, la Los Angeles, agitaţie mare! Toată atenţia a fost îndreptată către Nokia Theatre, locul 0, acolo unde a avut loc decernarea premiilor Emmy 2013. Pe covorul roşu au defilat vedete de renume, în rochii pur şi simplu spectaculoase!
Foto: Hepta, Northfoto
Conform revistei People, Sofia Vergara a fost cea mai stilată apariţie a serii, cu peste 90% din voturile cititorilor!Adevărul este că rochia Vera Wang i-a venit perfect! Croiul sirenă i-a alintat formele voluptoase, dantela fină a adus un plus de eleganţă, iar culoare roşu vibrant a fost electrică! Sofia a înnobilat ţinuta cu bijuterii impunătoare cu smaralde.
Acceaşi reţetă de succes a fost adoptată şi de superba Maria Menounos: rochie cu croi sirenă şi smaralde. Superbă nuanţa cerneală a creaţiei, la fel şi colierul statement şi coafura cu împletitură coadă de peşte!
Claire Danes a ales o rochie nude Armani Prive pentru Emmy. Şi bine a făcut! Creaţia cu decolteu îndrăzneţ, stropită cu paiete-solzi şi răsfăţată cu broderie sofisticată, s-a potrivit perfect cu coafura bob şi rujul roşu intens.