Trei unturi vegetale de inclus în rutina de îngrijire a corpului

.

Unturile vegetale au proprietăţi de hrănire, de protecţie, sunt bogate în compuşi benefici, putând fi incluse cu succes în rutina de îngrijire zilnică a pielii şi părului, dar şi în aromaterapie, proceduri de spa, cosmetice şi masaj. În cazul cosmeticelor, unturile conferă vâscozitate şi stabilitate emulsiilor şi consistenţă solidă balsamurilor, precum cele de buze, dar şi săpunurilor.

În prezent, pe piaţa de profil din România se găsesc mai multe tipuri de unturi vegetale, care pot fi folosite ca atare în rutina zilnică sau în amestec cu alţi compuşi pentru diverse produse cosmetice realizate acasă.


Untul de shea este benefic contra vergeturilor şi ridurilor

Acesta se obţine din fructul arborelui african de Shea (Vitellaria paradoxa) şi mai este cunoscut pe piaţă sub denumirea de unt de karité. Untul de shea conţine vitaminele A, D, E, antioxidanţi şi acizi graşi esenţiali, stimulează regenerarea celulară, este hidratant, dar şi nutritiv, antibacterian şi cicatrizant. Din acest motiv poate fi folosit cu rezultate foarte bune în tratarea cicatricelor şi în caz de vergeturi. Utilizarea untului de shea în timpul sarcinii este sigură şi utilă pentru că produsul poate preveni apariției și formarea vergeturilor. Totodată, previne formarea vergeturilor pe sâni în perioada alăptării şi, nu în ultimul rând, este un produs natural excelent pentru îngrijirea pielii bebeluşilor.


Principala calitate a acestui unt este aceea că previne îmbătrânirea pielii, fiind folosit mai ales împotriva ridurilor fine, de expresie, pentru toate tipurile de ten, inclusiv cel sensibil. Acest produs se topeşte la contactul cu pielea şi nu lasă urme grase, aşa cum o fac alte unturi şi uleiuri, deci poate fi folosit ca atare pe piele.

De asemenea, poate fi folosit în tratarea eczemelor şi a altor afecţiuni ale pielii, precum psoriasis, a arsurilor solare şi în cazul înțepăturilor de insecte.

Untul de cacao îmbunătăţeşte aspectul pielii, este antioxidant şi antiinflamator

Extras din boabele de cacao, este un ingredient comun în loțiuni, creme, balsamuri de buze, având proprietăți hrănitoare și antirid. Untul de cacao conține polifenoli, adică antioxidanți benefici pentru sănătatea pielii, care pot reduce inflamația și pot oferi protecție împotriva razelor solare.

De asemenea, untul de cacao conține acizi grași esențiali care formează un strat protector pe piele, împiedicând uscarea acesteia. Din acest motiv, poate fi benefic în maladii ale pielii care au printre simptome uscarea excesivă, precum eczemele și psoriazisul.


Ca şi untul de shea, poate fi folosit în timpul sarcinii, pentru prevenirea formării vergeturilor, fiind un produs sigur.

Untul de cocos redă vitalitatea părului

Untul de cocos se topește la temperaturi mai mari, devenind ulei. Acesta poate fi inclus în diverse preparate cosmetice, precum balsamuri pentru corp, măști pentru ten și păr, dar și săpunuri produse în casă.

Acest tip de unt este excelent în tratamentele antimătreață și poate fi folosit cu succes pentru a repara părul deteriorat, a întări firul și a da strălucire podoabei capilare.


Ca și celelalte două unturi prezentate mai sus, conține antioxidanți şi acizi graşi care pot ajuta la reducerea ridurilor și a petelor care apar odată cu înaintarea în vârstă. În plus, este extrem de util pentru pielea uscată, având proprietăţi emoliente.

Ar mai fi de adăugat că toate cele trei unturi pot fi folosite şi în alimentaţie.

Mai puțin popular la noi ca aliment, untul de shea poate fi folosit la gătit în loc de orice unt sau ulei, în preparate din legume și cereale, cărora le oferă o aromă interesantă.


Untul de cacao pur conţine un amestec de grăsimi mononesaturate şi saturate, dar şi vitamina E şi K. O lingură de unt e cacao conţine 120 de calorii şi 13,6 grame de grăsimi.

Untul de cocos are efecte benefice asupra sistemului digestiv, este util pentru pierderea în greutate și stimulează arderea grasimilor. Specialiștii mai spun că untul de cocos poate contribui la îmbunătățirea activității cardiace, dar și la întărirea oaselor.

Înainte de a folosi oricare dintre aceste unturi în rutina de îngrijire zilnică, ar trebui făcut un test de sensibilitate pe o mică porţiune de pe piele, pentru că, deşi sunt naturale, acest lucru nu înseamnă că nu pot provoca alergii.


De asemenea, întotdeauna trebuie verificat pe etichetă dacă aceste unturi sunt și pentru consumul alimentar, pentru că unele produse au formule doar pentru uz cosmetic.

Sursa foto: Pexels.com, Pixabay.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Nomasvello