Apartamentele vechi sunt încă foarte populare în rândul celor care își cumpără propria locuință. Acestea sunt, de regulă, mai aproape de centrul orașelor, mai ieftine și au în zonă diferite facilități care le ușurează viața locuitorilor. Însă atunci când îți cumperi un apartament într-un bloc mai vechi, există câteva lucruri pe care trebuie să le faci imediat cum te-ai mutat, mai ales dacă nu intenționezi să îl renovezi complet, ci doar să îl mobilezi.
Aceste lucruri țin atât de igiena locuinței tale, cât și de siguranța ei, așa că este recomandat să nu le amâni și să te ocupi de ele rapid. Abia apoi vei putea să te preocupi de mobilat și decorat după bunul plac.
Verificarea instalațiilor sanitare
Baia este primul loc de unde ar trebui să începi. Aici trebuie verificate instalațiile sanitare, pentru a te asigura că nu există scurgeri de apă care să provoace inundații. Instalațiile sanitare vechi trebuie înlocuite din motive de igienă, dar și pentru a preveni problemele pe viitor.
De exemplu, un vas WC de toaleta nou este obligatoriu în orice locuință veche, întrucât în acesta se acumulează bacterii care pot fi periculoase. Verifică și țevile de apă caldă și rece de la chiuvetă și înlocuiește-le dacă observi că prezintă semne de uzură.
Nu uita nici de cada de baie, care trebuie și ea schimbată, tot din motive de igienă. Dacă te uiți peste aceste modele de cazi de baie vei vedea că nu este nici pe departe atât de scump cum ți-ai imagina să îți cumperi o cadă nouă, potrivită pentru dimensiunile băii tale.
Schimbă yala de la ușă
Oricât de multă încredere ai avea în persoana de la care ai cumpărat apartamentul, înlocuirea yalei este obligatorie. Gândește-te că nu se poate ști niciodată dacă s-a pierdut vreo cheie și pe mâna cui a ajuns, iar ultimul lucru pe care ți-l dorești este să te trezești în casă cu „musafiri' nepoftiți sau cu obiecte valoroase lipsă.
Zugrăvește tot apartamentul
Dacă apartamentul nu a fost zugrăvit în ultimul an și nu arată deja impecabil, este cazul să văruiești toate încăperile. Cu această ocazie, poți vedea și dacă este cazul să îndrepți pereții, ca să nu mai ai această problemă pe viitor. O lucrare de zugrăveală pentru un apartament cu două camere nu te costă mai mult de 1.000-1.200 de lei, iar locuința ta va mirosi a nou și va arăta mult mai bine. Ține cont și de faptul că, odată mobilat apartamentul, îți va fi mai dificil să muți toate piesele de mobilier pentru a zugrăvi.
Verifică instalațiile electrice
În multe locuințe vechi, instalația electrică este veche și poate cauza probleme mari. Cu siguranță nu ți-ai dori să îți amenajezi apartamentul și să constați apoi că trebuie să spargi pereții din cauza unei instalații electrice defecte. Cel mai bine este să chemi un electrician care să inspecteze instalația, precum și prizele din casă, pentru a se asigura că acestea sunt funcționale și bine fixate în perete. Înlocuiește prizele, acolo unde este nevoie, sau acoperă-le pe acelea de care nu vei avea nevoie.
Înlocuiește geamurile vechi
Verificarea geamurilor este o altă operațiune necesară într-un apartament vechi, din mai multe motive. În primul rând, niște geamuri vechi, care nu izolează bine nici fonic, nici termic, îți pot face locuința mult mai friguroasă pe timpul iernii și îți pot mări facturile. Pe de altă parte, dacă locuiești la parter sau la etajele inferioare, geamurile proaste pot pune și o problemă de securitate. Trebuie să te asiguri că acestea se închid bine și nu pot fi deschise din afară, că pe la colțuri nu se infiltrează aerul rece în casă și că sunt eficiente în reducerea zgomotului de afară. Dacă geamurile din casă nu îndeplinesc aceste condiții, va trebui, cel mai probabil, să le schimbi.
Ce alte lucruri ai mai adăuga pe această listă? Tu ai făcut toate aceste schimbări când te-ai mutat în apartament?
Sursă foto: Shutterstock/Copyright:VGstockstudio