Vedetele poartă roşu în această primăvară

.

De la roşu intens la cărămiziu, corai sau burgundy, orice nuanţă de roşu pare să le fi cucerit definitiv pe celebrităţile de la Hollywood. Pe covorul roşu, la restaurant sau la plimbare, vedetele mizează în această primăvară pe roşu, culoare cu care atrag inevitabil toate privirile.

 


Kim Kardashian a ales, de exemplu, o rochie roşie mulată, creaţie Alexander McQueen,  pentru o ieşire la masă, alături de iubitul ei, Kanye West. Vedeta şi-a făcut apariţia la restaurantul Nobu din Malibu purtând o pereche spectaculoasă de sandale aurii Sergio Rossi. Un outifit pentru care Kim a plătit, se pare, peste 2.000 de euro.

 

Pentru roşu a optat şi Kate Winslet, când şi-a ales rochia pentru premiera din Los Angeles a filmului Divergent’. Actriţa britanică în vârstă de 38 de ani, care a născut de curând, a purtat o rochie Safiyaa, pe care a accesorizat-o cu pantofi Christian Louboutin, bijuterii Anna Khori şi clutch Alexander McQueen.


 

Scarlett Johansson, însărcinată cu primul ei copil, a purtat un sacou Michael Kors, roşu intens, la premiera din Paris a filmului Captain America 2′. Şi-a completat ţinuta extrem de elegantă cu o pereche de pantaloni, de asemenea, într-o nuanţă de roşu.

 

Maria Menounos alege adesea ţinute în această culoare şi nu greşeşte niciodată. Iat-o aici purtând un top şi o fustă în nunanţe de roşu care i se potrivesc perfect.

 

Kate Hudson a arătat divin în salopeta roşie  Elisabetta Franchi, colecţia primăvară-vară 2014, cu care a apărut îmbrăcată la cina de la restaurantul Madeo din Beverly Hills.

 

Jennifer Garner a îmbrăcat o cămaşă roşie pentru a ieşi la plimbare alături de cele două fetiţe ale ei, în timp ce Rosario Dawson a fost surprinsă purtând o pereche de pantaloni roşii, în timp ce ieşea dintr-un hotel din New York.

 

Foto: Hepta