Actorul american Jesse Eisenberg, nominalizat la Oscar, și-a petrecut vacanța în Timișoara. Ce părere are despre România. Starul american a fost în concediu alături de familia lui. El a fost încântat să viziteze acest oraș din țara noastră. Iată ce declarații a făcut despre vizita pe care a avut-o în România alături de familia lui frumoasă!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Jesse Eisenberg, cunoscut din filme celebre precum The Social Network și nominalizat la premiile Oscar, a ales să petreacă o vacanță discretă alături de familia sa în Timișoara. Deși este obișnuit să se simtă vinovat atunci când pleacă în vacanță, vizita sa în România i-a adus o experiență relaxantă și i-a oferit ocazia de a descoperi o destinație mai puțin cunoscută din Europa. Fanii din România sunt încântați de alegerea actorului, care a preferat liniștea și frumusețea orașului de pe Bega.
Actorul american Jesse Eisenberg, nominalizat la Oscar, și-a petrecut vacanța în Timișoara
Celebrul actor american Jesse Eisenberg, cunoscut pentru rolul său memorabil din „The Social Network' și nominalizat la premiile Oscar, și-a petrecut o vacanță discretă alături de familia sa la Timișoara. Deși starul este recunoscut pentru sentimentul de vinovăție pe care îl simte în timpul concediilor, vacanța în România a fost o experiență plăcută și relaxantă, care nu i-a provocat acest sentiment.
„Am fost cu familia în Timișoara, România, care este locul unde a pornit Revoluția împotriva lui Ceaușescu. Copilul (n.r.: l-a dus în Timișoara), că avem doar unul, dacă erau doi era exclus. A fost minunat, i-am explicat copilului ce s-a întâmplat, nu la modul violent, ci doar i-am explicat că a fost un dictator.
A fost o călătorie uimitoare, orașul este minunat și totul e frumos. Aia a fost singura dată când am fost în vacanță și nu m-am urât', a explicat el pentru Jimmy Kimmel, ABC.
Deși nu există informații clare privind perioada exactă a vizitei sale în România, se estimează că actorul american ar fi ajuns în Timișoara între lunile august și noiembrie ale anului trecut, moment în care se afla în Europa, filmând pentru „Now You See Me 3' la Budapesta.
În ciuda discretiei cu care a ales să-și petreacă vacanța, fanii români au fost încântați de faptul că un actor ca el a ales să exploreze orașul de pe Bega. Nu există detalii despre locurile pe care le-a vizitat sau despre participarea la evenimente publice, însă se pare că Jesse Eisenberg a preferat să se bucure de liniștea și frumusețea locurilor, astfel că a apreciat atmosfera relaxantă a Timișoarei.
Jesse Eisenberg a fost nominalizat la premiile Oscar
Jesse Eisenberg, care a obținut prima sa nominalizare la Oscar pentru rolul lui Mark Zuckerberg în „The Social Network', anul 2010, a fost nominalizat din nou, de această dată la categoria „Cel mai bun scenariu original' pentru filmul „A Real Pain'.
Nominalizăriile la Premiile Oscar din acest an, cele mai importante premii din cinematografie, au fost anunțate joi, pe data de 23 ianuarie 2025, de la 15:30, de către Academia Americană a Artelor și Științelor Cinematografice, după mai multe amânări.
Cine este actorul american Jesse Eisenberg
Jesse Adam Eisenberg s-a născut pe data de 5 octombrie 1983 și este un actor și regizor american renumit pentru succesul său în film și teatru. De-a lungul carierei, el a fost nominalizat la numeroase premii prestigioase, inclusiv două Oscaruri, trei premii BAFTA și trei Globuri de Aur.
Și-a început cariera în televiziune cu serialul Get Real (1999-2000), iar primul său rol principal într-un film a fost în Roger Dodger (2002). Ulterior, acesta a jucat în filme de succes precum The Squid and the Whale (2005), Adventureland și Zombieland (2009).
A devenit cunoscut pe plan internațional în anul 2010, odată cu interpretarea lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, în filmul regizat de David Fincher, The Social Network. Rolul i-a adus o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai Bun Actor'.
De-a lungul timpului, a colaborat cu regizori de prestigiu precum Woody Allen, apărând în filmele To Rome with Love (2012) și Café Society (2016). A jucat în seria de succes Now You See Me (2013 și 2016), precum și în producții de amploare, precum Batman v Superman: Dawn of Justice (2016), unde l-a interpretat pe Lex Luthor, și în filmele animate Rio (2011) și Rio 2 (2014).
În 2022, Jesse Eisenberg a jucat în miniseria Fleishman Is in Trouble și a debutat ca regizor cu filmul When You Finish Saving the World. În anul 2024 și-a consolidat cariera regizorală cu A Real Pain, care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai Bun Scenariu Original'.
În afara activității cinematografice, actorul este și dramaturg și scriitor talentat. A publicat articole în reviste de prestigiu, precum The New Yorker și McSweeneys, și a scris piese de teatru pentru scena new-yorkeză, precum Asuncion, The Revisionist și The Spoils.
În anul 2015, el a lansat volumul de povestiri Bream Gives Me Hiccups: and Other Stories, care a primit aprecieri din partea criticilor.
Sursa foto: Facebook/ Instagram