Actorul Idris Elba a anunțat că are coronavirus: "Este ceva foarte serios"

.

Actorul Idris Elba a anunțat pe rețelele de socializare că a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.


Idris Elba a postat un filmuleț pe Twitter, prin care a anunțat că a fost testat pozitiv pentru COVID-19, însă se simte bine. Susține că este asimptomatic și a luat decizia de a se autoizola. Amintește că virusul trebuie luat în serios și ar fi bine ca oamenii să își ia toate măsurile de precauție pentru a se evita răspândirea acestuia.

În această dimineață am fost testat pozitiv pentru COVID-19. Mă simt bine, până acum nu am prezentat simptome, dar de când am aflat, am decis să mă autoizolez', a menționat actorul britanic.


„Este ceva foarte serios. Acum este momentul să ne gândim serios la distanțarea socială și la igienă. Trăim într-o lume divizată. Acum este momentul să fim solidari, acum este momentul să ne gândim și la ceilalți', a mai spus Idris Elba.

Idris Elba nu este singurul actor care a contractat virusul. Olga Kurylenko, Tom Hanks și soția lui, starul din Game of Thrones Kristofer Hivju au anunțat, de asemenea, că au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

Sursa foto: Instagram, Hepta