Zeci de persoane au fost rănite în timpul furtunii nemaivăzute ce a avut loc ieri în Grecia, zona Halkidiki. La numeroasele mărturii de groază se adaugă și relatarea actriței Ioana Blaj, aflată în vacanță în Grecia cu Ducu Ion și cei doi copii ai lor. Vedeta nu și-a revenit nici acum din șoc, povestind că experiența a fost similară unui film de groază.
Aflată zilele acestea în vacanță în Grecia cu soțul ei, Ducu Ion, și cei doi băieți ai lor, actrița Ioana Blaj trăia poate cele mai relaxante clipe ale acestui an, când zona în care se aflau a fost lovită de furtuna ce a înspăimântat întreaga Europă.
Actrița Ioana Blaj, prinsă cu familia în timpul furtunii de groază din Grecia
Fenomenul meteo extrem manifestat în zona Halkidiki s-a soldat cu victime, printre care și doi români, se pare, iar relatările de groază ale turiștilor speriați curg în valuri. La aceastea se adaugă și relatarea Ioanei Blaj, ce a povestit în detaliu clipele de groază prin care a trecut cu familia.
‘Aseară stăteam liniștiți la o tavernă în port, mâncam aperitivele, când a venit furtuna, un vânt foarte puternic (120 km/h) și s-a luat curentul. Copiii au început să țipe. I-am luat pe sus pe Filip și căruciorul lui Tudor și l-am băgat pe prima ușă pe care am găsit-o. Am nimerit în bucătăria unui restaurant. Toată lumea era în panică. Zburau acoperișurile, zburau pahare și sticle de pe mese și bucăți din copaci. Pentru câteva minute nu l-am găsit pe Ducu care era cu Tudor. Într-un final ne-am întâlnit. Tremuram din toate încheieturile, abia mă țineam pe picioare. Filip urla cât putea de tare de teamă, alături de alți copii pe care îi încercau aceleași emoții. A durat totul cam 15-20 min. Când s-a oprit, l-am pus pe Tudor în cărucior, pe Filip în spatele lui Ducu și am început să fugim până la hotel ( cam 10 min de mers pe jos). Apa era până la glezne, întuneric beznă. Ne împiedicam de crengi rupte, ghivece enorme, șezlonguri care zburaseră. Când am ajuns în hotel, am constatat că nu merg lifturile și trebuie să urcăm 5 etaje cu căruciorul și copiii. În cameră era apă peste tot…Am avut senzația că trăiesc un film horror care nu se mai termină‘, a povestit pe Facebook Ioana, adăugând că toată familia e bine.
Foto: Instagram
Citește și: