Imagini noi din casa cuplului Adela Popescu - Radu Vâlcan. Cât au costat cele mai scumpe piese de mobilier

.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat în casă nouă în luna decembrie a anului trecut. Cei doi își doreau o casă mai mare, mai spațioasă, având în vedere că și familia lor s-a mărit. Recent, actrița l-a adus pe lume pe cel de-al treilea copil al ei și al lui Radu Vâlcan. Cei doi au povestit despre cum au decis să își amenajeze locuința.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat în casă nou chiar în Ajunul Crăciunului. Cei doi și-au dorit o locuință mai spațioasă, având în vedere că familia lor s-a mărit, dar și o casă în care să se simtă bine. Adela Popescu a mărturisit că și copiii ei au rămas plăcut impresionați de casă, micuții simțindu-se excelent încă din prima zi în care au locuit acolo.


„Îmi aduc aminte de momentul în care ne-am mutat. Era chiar 24 decembrie. Am deschis ușa casei, erau perdelele puse, canapeaua montată și am zis ‘Am ajuns acasă! Era prima oară când am avut feeling-ul acesta. Și același lucru s-a întâmplat și cu băieții noștri (n.r. – Alexandru și Andrei) care din prima zi s-au simțit excelent‘, au spus Adela Popescu și Radu Vâlcan, într-un clip de prezentare al casei lor, publicat pe YouTube.


Citește și: Adela Popescu, totul despre a treia naștere:„Am simțit că mă prăbușesc când am aflat…’

Citește și: Cum se simte acum fetița Cristinei Cioran:„Luptăm amândouă cât putem de tare’

Citește și: Alexandra Stan, despre petrecerea de nuntă.Cum va arăta rochia de mireasă și cine sunt nașii cuplului / EXCLUSIV

Citește și: Daniel Pavel, primele imagini cu iubita lui, după Survivor.Unde au plecat, împreună

Adela Popescu și Radu Vâlcan, despre mobila și prețul ei

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au dat silința
pentru ca locuința lor să arate exact așa cum și-au dorit.

„Am pornit de la idea de avea piese de foarte bună calitate și să nu le văd. Eu nu mi-am dorit să avem sertare și sertărașe care în timp se umplu cu tot felul de obiecte. Ne-am dorit stilul minimalist, culori cât mai puține și câteva accente care să dea căldură, că totuși este un cămin.

Eu nu știu cât se observă, dar casa este destul de aerisită, dar sunt toate detaliile astea care sunt importante. De exemplu, cum este așezată plinta, cum sunt colțurile, am ținut să fie pereții cât mai drepți, ne-am dorit o vopsea decorativă specială pusă peste tot. Adică, să nu fie casa în mai multe culori, motiv pentru care de sus până jos este aceeași nuanță. Este o casă căreia i s-a acordat atenție și ne-am dorit asta’, a mai povestit Adela Popescu.


Cât i-a costat pe Adela Popescu și Radu Vâlcan mobilarea casei

Piesele de mobilier nu au fost deloc foarte
ieftine. În clipul în care este prezentată casa Adelei Popescu și a lui Radu
Vâlcan, sunt afișate prețurile obiectelor de mobilier pe care cei doi le-au
achiziționat pentru ca locuința să arate exact așa cum și-au dorit ei.


Drept urmare, lampa suspendată din living i-a costat pe cei doi 1.559 lei, iar pentru bateria lavoarului din una dintre cele patru băi Adela Popescu și Radu Vâlcan au scos din buzunar 600 lei. Cada a costat aproximativ 9400 lei, bateria de la cadă – 8000 lei. În această listă a pieselor de mobilier putem adăuga și o lampă din baie, care a costat 500 de lei, cabina de duș, care a costat 1000 lei și faianța din baie în valoare de 256 lei/mp. Totuși, piesa de rezistență este patul matrimonial din dormitorul lor, care i-a costat pe Adela Popescu și Radu Vâlcan 26.484 de lei.

Sursa Foto: Instagram, captură de ecran YouTube