Adela Popescu și Radu Vâlcan sărbătoresc azi patru ani de la cununia civilă. Vedeta și-a amintit cu această ocazie ziua emoționantă, în care a afișat o rochie extraordinar de frumoasă și a trăit unul din cele mai intense momente din viața ei.
Unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri, Adela și Radu se iubesc de nouă ani și au împreună doi copii. Azi se împlinesc patru ani de când cei doi și-au oficializat relația la Starea Civilă, iar Adela Popescu a postat pe Instagram o fotografie din ziua cea mare. Vedeta a fost extrem de frumoasă într-o rochie alb, iar decorul unul de basm.
'Am coborât fericită de mâna cu Radu, văzând în faţă noastră vânzoleală produsă de apropietii noştri cărora nici nu apucaserăm să le urăm bun venit. Am păşit hotărâţi printre băncuţele albe aşezate şcolăreşte, aruncând bezele în stânga şi în dreapta. Foişorul era incredibil de frumos. Baloane albe uriaşe îl înconjurau şi tăblii pe care erau scrise „definiţii’ super haioase ale căsniciei. În faţă ne aşteptau emoţionaţi naşii noştri dragi împreună cu ofiţerul stării civile. A fost emoţionant şi jucăuş şi pozitiv şi alb…Practic am spus DA împreună cu toţi înviaţii ce aveau în mâna pancarte cu îndemnul', a scris Adela pe blogul ei în urmă cu patru ani.
Ce meniu au avut Adela Popescu și Radu Vâlcan la cununia civilă. Nu citi dacă ții dietă
De la petrecere nu au lipsit preparatele delicoase și vinul rose renumit făcut de tatăl Adelei. În plus, mirii au mai avut parte și de o altă surpriză: un escape room. „Platouri tradiţionale cu bucate atent alese, păstrăv proaspăt pescuit chiar din păstrăvăria locului, sarmale în foi de viţă de te lingi pe degete. Şi…vin de Susani făcut de tatăl meu, preferatul lui Radu. Un rose ce bate de departe cele mai vestite crame', a descris Adela meniul de la cununia sa civilă cu Radu Vâlcan.
Radu Vâlcan, secretul unui mariaj fericit cu Adela Popescu
Adela și Radu sunt unul din cele mai sudate și longevive cupluri din showbiz și au împreună doi băieți, Alexandru și Andrei, venit pe lume la finalul lui 2018. 'Relația noastră e bazată pe foarte mult respect reciproc, pe o încredere 100% și susținere. Sunt trei componente de bază care fac ca o relație să funcționeze indiferent de distanță. Viața alături de Adela mi-a adus stabilitate emoțională, liniște, dorința și plăcerea de a avea o familie cât mai mare', a relatat pentru VIVA! Radu Vâlcan.
Foto: Instagram
Citește și:
Prima fotografie în care i se vede chipul fetiței lui Feli. Nora Luna are trăsături de păpușă