Adevărul gol-goluț! Cum arată vedetele noastre fără pic de machiaj și fără filtre. Vei avea surprize!

.

Le vedem tot timpul impecabile, cu machiajul bine pus la punct, mereu pregătite să fie fotografiate și avem adesea impresia că sunt perfecte. O parte din vedetele de la noi au ales, însă, să se arate lumii așa cum le văd doar cei mai apropiați oameni: fără pic de machiaj.


Iulia Albu a dat dovadă de un gest de curaj, postând pe pagina sa de Instagram o fotografie în care apare fără pic de machiaj. Spectaculos este că, la cei 38 de ani ai săi, vedeta are un chip fără cusur, luminos, lipsit de pete pigmentare și de riduri evidente. Se pare că aceasta a avut mare grijă de tenul ei de-a lungul timpului, apelând la diverse tratamente, mai ales că, așa cum singură a recunoscut, în adolescență a avut probleme serioase cu acneea.

Bună. Sunt Iulia. Și astăzi nu port machiaj. Tu de ce nu ai face-o?‘, aceasta a fost provocarea lansată de Iulia Albu în momentul în care a făcut publică fotografia.


Andreea Marin este vedetă de peste 20 de ani și în tot acest timp, extrem de rar am avut ocazia să o vedem fără conturul negru la ochi specific și fără machiajul de televiziune sau de eveniment. Dintr-o fotografie postată de Andreea Marin pe Instagram, unde nu poartă nici liner, nici ruj, nici pudră, e vizibil că aceasta arată nu doar foarte bine, ci și cu câțiva ani mai tânără. Nu este de mirare, în aceste condiții, că este iubita unui bărbat cu zece ani mai tânăr.

La cei 32 de ani ai săi, Inna are tot ce-și dorește, dar și ceva ce sigur ar prefera să poată evita: oboseala acumulată în urma zborurilor cu avionul prin toată lumea și a nopților nedormite din cauza concertelor. Când se află în vacanță, Inna nu se sfiește să își facă selfiuri în care nu are pic de machiaj. În ciuda stilului de viață de care vorbeam mai sus, dar cu siguranță și datorită bronzului, cântăreața are un ten curat și expresiv.

Andra le-a făcut o surpriză fanilor săi arătându-și fața zâmbitoare fără strop de machiaj. Reacțiile urmăritorilor de pe Instagram nu au întârziat să apară, aceștia apreciind frumusețea naturală a artistei, unii comparând-o chiar cu Jennifer Lopez pe artista în vârstă de 32 de ani.


Monica Bîrlădeanu, în vârstă de 40 de ani, s-a pozat fără pic de machiaj. Întâmplător, fotografia cu pricina a fost făcută chiar înainte de a începe machiajul pentru VIVA! Party 2019, unde a fost o apariție de vis. ‘Pentru că după amiază vin poze «amenajată» de pe la petrecerea @vivaromania, să nu uităm de unde plecăm și cum arătăm in real life, nemachiate, vulnerabile. P.s- singurul «truc» din această poză e că abia am ieșit de la o sesiune de stimulare facială

Foto: Instagram