Adrian Minune, adevărul despre divorțul fiicelor sale, Karmen și Adriana: „Eu nu cred că foile țin oamenii. Toate trec”

.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Adriana și Karmen Simionescu s-au separat de partenerii lor de viață, iar acum Adrian Minune nu s-a putut abține cu privire la zvonurile divorțurilor fiicelor sale, motiv pentru care a răbufnit. Cântărețul de manele a ieșit în față și a declarat că nu există niciun divorț, ci ceea ce se aude în mediul online sunt doar zvonuri. Iată ce declarații a făcut artistul cu privire la acest subiect controversat, dar și ce a spus despre frumoasa lui familie!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Adrian Minune nu a vorbit până acum de divorțurile fiicelor sale, Karmen și Adriana, însă de această dată nu s-a mai putut abține și a făcut declarații cu privire la aceste două separări. Cântărețul de manele a mărturisit că familia lui este foarte bine și nu există nici măcar un divorț. Totuși, Karmen Simionescu a anunțat că s-a despărțit de tatăl fiicei sale, Bogdan Căplescu, după o căsnicie de 5 ani, iar Adriana Simionescu a transmis că ea și soțul ei, Nicu, au luat o pauză, deși au făcut nunta în urmă cu două luni.


Citește și: Cine o ajută pe Karmen Simionescu acum, cu fiica ei, după despărțirea de Bogdan Căplescu: „Sofia era îngrijorată…’

Citește și: Adriana Simionescu și soțul ei, Nicu, s-au despărțit, la 2 luni de când au făcut nunta: „Ne-am certat, sunt probleme interioare!’ / Și sora ei, Karmen, divorțează

Citește și: Ce spune Sânziana Buruiană despre al treilea copil. Alăptează de 9 ani fără întrerupere: „Sper că cea mică va renunța mai repede, deși… nu prea cred' / EXCLUSIV


Citește și: Gabriel Trifu, replică pentru Catrinel Sandu după ce ea l-a acuzat că a înșelat-o: „Nu era ușă de biserică, așa cum povestește. Ieșirile ei din America… am auzit că erau și altfel de proiecte’. Dezvăluiri neașteptate despre divorț

Adrian Minune, adevărul despre divorțul fiicelor sale, Karmen și Adriana


Adrian Minune a răbufnit după ce s-a aflat de divorțurile fiicelor sale, Karmen și Adriana. Cântărețul de manele a ieșit în față și a declarat că nu există niciun divorț, ci ceea ce se aude în mediul online sunt doar zvonuri.

Artistul a ținut să precizeze faptul că în 40 de ani de „școala vieții’ a învățat că lucrurile în viață sunt doar trecătoare și orice lucru minor se poate rezolva. Astfel, el consideră că nu o foaie a căsătoriei ține oamenii împreună, ci sentimentele pe care aceștia le au.


„Cu familia este bine. Cati este bine, fetele mele sunt ok. M-ai întrebat pentru ce vezi probabil ce se mai scrie prin ziare și e normal să mă întrebi. Nu există niciun divorț, totul este ok, copiii sunt bine, fetele, nepoții. Nu există niciun divorț! Și dacă ar exista, eu nu cred că foile țin oamenii. Sunt mulți care au divorțat și acum sunt împreună.

Am 40 de ani de stradă, de școala vieții. A trebuit să împlinesc 50 de ani ca să îmi dau seama că în viață sunt doar momente. (…) În viața asta sunt doar momente, de fericire, de supărare. Toate trec! Dacă știi să lași de la tine și nu plângi atunci când te doare, e o chestie frumoasă, că oricum se întâmplă. Spui „asta e, trecem peste”, a mărturisit artistul în emisiunea „La Măruță’.


Karmen Simionescu a anunțat că s-a despărțit de Bogdan Căplescu

În urmă cu doar câteva săptămâni, prin intermediul rețelelor de socializare, Karmen Simionescu a anunțat că s-a despărțit de Bogdan Căplescu, tatăl fiicei sale, după 5 ani de căsnicie. Artista a declarat că ea și partenerul ei de viață au realizat că nu sunt compatibili, astfel că au decis de comun acord să meargă pe drumuri separate.

Fiica lui Adrian Minune își dorește ca micuța ei să nu sufere în urma divorțului, astfel că cere discreție cu privire la acest subiect din partea celor care o urmăresc și îi apreciază munca.


„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta. De ceva timp eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie, sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.


Fetița noastră are deja 5 anișori, face parte dintr-o comunitate, copiii vorbesc și nu aș vrea să aibă ea de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă în presă, sau a ceea ce se spune. Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă ușor peste perioada care urmează pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru niciun copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte, în continuare, și din viața mea și din viața tatălui ei’, a transmis ea pe platforma TikTok.


Adriana Simionescu și soțul ei, Nicu, s-au despărțit

Potrivit reporterului de la Xtra Night Show, Adriana Simionescu și soțul ei, Nicu, s-au despărțit, la doar două luni de când au făcut nunta. Conform sursei, cei doi parteneri de viață au pus punct relației încă din prima săptămână după ceremonie.

Fiica cea mică a lui Adrian Minune a precizat că ea și Nicu au luat doar o pauză și asta pentru că s-au certat și au decis că așa este cel mai bine pentru căsnicia lor.

„Am aflat și eu aseară că m-am despărțit! Eu nu am știut că m-am despărțit! Nu este adevărat. Suntem certați, ne-am certat. Toată lumea se ceartă, se împacă sau nu. Astea sunt chestii care se întâmplă. Nu băgăm divorț, ne bucurăm de Noa în continuare. Cred că astea sunt normale într-o relație, să vă certați, să vă împăcați, sincer. Nu știu cine a pornit zvonurile și ce s-a întâmplat. Nu ne-am despărțit, nu s-a întâmplat nimic. Într-adevăr, ne-am certat, și cred că de acolo au plecat discuțiile astea atât de mari încât să se ajungă la televizor.

Ne-am certat, sunt probleme interioare. Nu vreau să dau foarte multe detalii pentru că eu consider că nu e treaba nimănui ce se întâmplă mai exact, doar că am decis să stăm o perioadă așa și să ne curățăm mintea. Suntem bine, suntem ok. Suntem împreună, comunicăm, vorbim, ieșim cu Noa, nu ne-am separat să ne despărțim’, a declarat ea pentru spynews.ro.

Sursa foto: Facebook