Războiul dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi este departe de a se termina. Afaceristul a făcut dezvăluiri scandaloase despre vedetă și despre modul în care își crește fiica. Alex Bodi a dat de înțeles că Bianca Drăgușanu nu este o mamă așa cum vrea să pară.
Pe 10 martie, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au semnat actele de divorț, însă certurile dintre ei nu s-au terminat. Afacertistul a venit la TV și a făcut declarații neașteptate, după ce vedeta a povestit că unele certuri aveau loc de față cu fiica ei, Sofia.
Alex Bodi susține că fiica Biancăi Drăgușanu vine destul de rar la București, iar singura care are grijă de micuță este doamna Madi, mama vedetei. Fostul soț al Biancăi a declarat că ceea ce face vedeta acum nu este comportament de mamă.
'Relația noastră de un an jumătate nu a fost numai cu circuri. Îmi pare rău că am ajuns la nivelul acesta. Nu vreau să-mi asum lucrurile pe care le spune ea despre mine. Nu trebuie să accept anumite acuzații care mă denigrează pe mine ca persoană. Mă deranjează că și-a folosit propriul copil. Am ținut la Sofia ca la fetițele mele. Ea ca să pozeze într-o mamă perfectă ar trebui să fie lângă fetița ei și să o crească. Nu știu cât a stat Sofia la București. Normal că spune că mama ei este îngerul ei păzitor, pentru că doar doamna Madi are grijă de fetiță. Ca să fii o mamă de bază trebuie să fii o mamă alături de fetița ta', a declarat Alex Bodi la Vorbește lumea.
Afaceristul o acuză pe Bianca Drăgușanu că se folosește de fiica ei de doar trei ani. Mai mult, Alex Bodi spune că ține la Sofia precum la cele două fiice ale lui.
FOTO: Facebook