Alexandra Duckadam, soția lui Helmuth Duckadam, a transmis un mesaj emoționant după decesul „Eroului de la Sevilla'. Partenera de viață a regretatului portar de fotbal trece printr-o perioadă foarte grea și a declarat că sportivul a luptat până în ultima clipă. Iată ce a mărturisit ultima soție a regretatului Helmut Duckadam!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Lumea sportului din România este în doliu, după ce Helmut Duckadam s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Pierderea sa a lăsat un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și admirat de-a lungul carierei sale în sport.
Citește și: Ce pensie avea Helmut Duckadam. Suma primită lunar de la statul român din trei pensii diferite
Alexandra Duckadam, soția lui Helmuth Duckadam, mesaj emoționant după decesul „Eroului de la Sevilla’
Alexandra Duckadam, soția lui Helmuth Duckadam, a transmis un mesaj emoționant după decesul „Eroului de la Sevilla’. Femeia este devastată de durere în aceste momente și a declarat că sportivul a luptat pânâ în ultima clipă.
Partenera de viață a regretatului portar de fotbal a spus că persoanele care vor să-i aducă un ultim omagiu pot face acest lucru pe Arena Națională din București, acolo unde el a jucat fotbal de-a lungul timpului.
„A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024. Toți cei care doresc să-i aducă lui Helmut Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți, 3 decembrie, începând cu orele 14:00.
În aceste momente grele vă rog să ne respectați durerea și dreptul la intimitate’, a transmis Alexandra Duckadam, soția regretatului Helmuth Duckadam, pentru gsp.ro.
„Eroul de la Sevilla’ a murit la vârsta de 65 de ani
Helmut Duckadam s-a stins din viață astăzi, pe data de 2 decembrie 2024, la 65 de ani. Tragedia a venit la doar trei luni după ce a suferit o intervenție pe cord la Spitalul Universitar din București.
Vestea tristă a fost confirmată cu profundă durere de fostul fotbalist Marcel Pușcaș, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită.
Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene’, a spus Marcel Pușcaș în videoclipul pe care l-a postat pe pagina sa personală de Facebook.
Helmut Duckadam și-a schimbat religia pentru a doua soție, Alexandra
Helmut Duckadam a renunțat la religia evanghelistă pentru credința ortodoxă a actualei sale soții. Cei doi au decis inițial să adopte religia greco-catolică pentru a se căsători, însă, în timpul pregătirilor pentru nuntă, „Eroul de la Sevilla’ a descoperit că, potrivit tradițiilor greco-catolice, doar persoanele văduve pot face acest pas.
„Singura soluție era să merg la ortodocși, unde îi cunoșteam pe toți preoții. Pentru că în 2004, la alegerile din 2004, Gigi Becali hotărâse să facem donații la biserică și doar în Arad am făcut donații la 107 biserici. Deci, îi cunoșteam pe toți preoții ortodocși’, povestea sportivul în trecut, la Kanal D.
Sursa foto: Facebook/ Instagram