Alina Sorescu a vorbit despre episodul în care Alexandru Ciucu a avut un moment violent de față cu fetițele: „Au fost și părinții mei martori. Toți cunoscuții mei știu...”/ Momentul în care și-a dat seama că vrea să divorțeze

.

Alina Sorescu a mărturisit că Alexandru Ciucu a fost violent în căsnicie. Artista a vorbit și despre momentul în care și-a dat seama că vrea să divorțeze. Totul s-a întâmplat în timpul pandemiei de Covid-19. Cântăreața a trecut prin multe clipe grele, dar a reușit să le depășească datorită fetițelor sale, Raisa și Carolina. Iată ce declarații a făcut vedeta!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Alina Sorescu a făcut mărturisiri cutremurătoare despre mariajul cu Alexandru Ciucu. Artista a dezvăluit că fostul ei soț a avut un episod violent în fața fetițelor lor, moment care a determinat-o să ia decizia de a divorța. Cântăreața a vorbit deschis și despre violența verbală frecventă din relația lor, dar și despre modul în care pandemia a influențat destrămarea căsniciei.

alina sorescu alexandru ciucualina sorescu alexandru ciucu

Citește și: Cum răspunde Alexandru Ciucu acuzațiilor grave făcute de Alina Sorescu, după ce s-a pronunțat divorțul: „Aș putea să vin punctual și cu dovezi. Dar asta nu ar face decât să prelungească acest circ, atent planificat…” / EXCLUSIV

Citește și: Cum a gestionat Alina Sorescu celebritatea, încă de la 13 ani și până în prezent: „Te poate schimba dacă nu ești pregătit să îi faci față, pentru că vine la pachet cu multe situații noi care te pot îmbăta cu apă rece. Pretențiile erau mari…” / EXCLUSIV

Citește și: Cu ce se ocupă în prezent și cum și-a descoperit Daliana Răducan pasiunea pentru arhitectură: „Tata e personajul-cheie în evoluția mea profesională. Recunosc, l-am blamat des pentru stilul lui spartan…”. Cum se înțelege Răzvan Simion cu socrul / EXCLUSIV

Citește și: Ce pensie poți primi, în 2025, chiar dacă nu ai muncit niciodată

Alina Sorescu, despre episodul în care Alexandru Ciucu a avut un moment violent de față cu fetițele

Alina Sorescu a făcut mărturisiri șocante despre mariajul cu Alexandru Ciucu. Ea a explicat care a fost motivul real pentru care a decis să pună capăt căsniciei. Artista a recunoscut că fostul ei soț a avut un comportament violent în timpul căsniciei lor.

În plus, cântăreața a dezvăluit că Alexandru Ciucu i-a mărturisit în repetate rânduri că nu este făcut pentru viața de familie.

„Da, din păcate toată atitudinea (n.r.: violenta) pe care o simțeam eu era așa. Nu a fost violent față de mine, dar a avut un moment violent de față cu fetițele. Au fost și părinții mei martori. Toți cunoscuții mei știu. Cred că atunci a fost momentul când eu m-am hotărât. S-a întâmplat în timpul pandemiei.

Violența verbală se întâmpla foarte frecvent, iar fizică s-a întâmplat, dar nu la adresa mea. Mi-am dat seama că fetițele nu trebuie să asiste la așa ceva. El imi spunea că el nu e făcut pentru căsătorie, pentru familie. Chiar și pandemia a fost cea care a contribuit că el nu mai putea să plece la fel ca înainte. Nu am fost o soție posesivă', a mărturisit vedeta la Un show păcătos.

Cei doi au divorțat oficial, după trei ani de procese

Pe data de 27 ianuarie 2025, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat oficial, după trei ani de procese. Anunțul a fost făcut chiar de artistă, care a transmis un mesaj dureros prin intermediul rețelelor de socializare.

„După 3 ani cu mai multe acțiuni în instanțe și termene foarte lungi, procesul de divorț s-a încheiat. Acum pot vorbi deschis despre acest subiect. În cei 12 ani de căsătorie, am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de cariera mea, frică și amenințări, chiar și în prezența fetițelor. Am inițiat procesul de divorț, din nevoia ca eu și fetele să trăim în liniște, neavând altă variantă decât instanța judecătorească. Neînțelegerile dintre mine și fostul meu soț erau de mai mult timp, iar el îmi spunea frecvent că nu este făcut pentru familie, că vrea să fie controversat și că se simte bine când umblă liber prin lume. Practic, a speculat notorietatea mea pentru a deveni cunoscut.

În anii de căsătorie, găsea mereu tot felul de motive de plecare cu prietenii: golf, kite, ski, diferite cursuri fără vreo finalitate (actorie, parfumerie, confecționat bijuterii, permis de barcă și multe altele) și orice alt pretext de plecare din țară. Așa cum am mai spus-o și este cunoscut, de când s-au născut, de creșterea și educația fetițelor m-am ocupat eu, ajutată de părinții mei. Fiind persoană publică, ani la rând aspecte legate de comportamentul fostului meu soț erau semnalate până și de presă, dar atâta timp cât încă formam o familie, am dat mereu răspunsuri diplomatice și nu am vrut să fac publice aspecte din viața mea privată. O fac acum, fiindcă mă deranjează neadevărurile spuse de el și victimizarea lui, cu scopul de a-și schimba imaginea. M-a amenințat cu divorțul ani la rând, spunea des că postează pe Facebook că nu mai suntem un cuplu și fiindcă nu mă putea da afară din casă cu 2 copii, a hotărât să plece la Paris, unde locuia de jumătate de an. A plecat din țară cu scopul de a mă determina pe mine să plec din casă și apoi să pozeze în victimă, ca să arate că nu el a introdus divorțul. Altă soluție nu am avut decât să plec cu fetele și să inițiez imediat acțiunea de divorț.

Încă de la prima întâlnire amiabilă dintre noi și avocați, a cerut domiciliul fetițelor la el și a refuzat propunerile mele de soluționare amiabilă, care ar fi făcut ca fetițele noastre să treacă prin separarea părinților mai rapid și cu traume minore. Eu am solicitat custodie comună, program de vizită pentru tata în weekend-uri și vacanțe, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri de divorț și pensia de întreținere de 1/3 din venituri, în conformitate cu drepturile prevăzute de lege. Mai târziu, în timpul procesului, a renunțat la cererea de a obține domiciliul fetelor la el și a solicitat ca fetițele să locuiască 1 săptămână la mama, 1 săptămână la tata, care însemna de fapt ca domiciliul să fie la unul dintre părinți doar pe hârtie în teorie. În același timp, tatăl dorea să suporte cheltuieli doar pentru perioada petrecută de fete cu el, iar mai târziu, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, și-a declarat venituri de 807 lei, cu toate că deține firme și are angajați.

Prima instanță de la Buftea i-a acceptat acest program de 1 săptămână cu 1 săptămână, motivând halucinant că eu muncesc, iar tatăl are timp liber și poate sta cu fetițele. Arătând starea fetițelor din timpul programului stabilit de instanța de fond, Curtea de Apel București a suspendat decizia și am revenit la un program stabilit anterior printr-o ordonanță președințială cu 2 weekend-uri pe lună și 2 zile în timpul săptămânii și vacanțe împărțite, cum se acordă în general, până la definitivarea procesului de divorț. Hotărârea finală a Tribunalului Ilfov a stabilit ca fetițele să aibă domiciliul la mamă, exercitarea autorității părintești să fie în comun, iar cu tatăl vor petrece 1 săptămână în timpul școlii și 2 weekend-uri pe lună. Vacanțele și zilele de naștere sunt împărțite.

În timpul procesului, Carolina, fetița cea mare, a împlinit 10 ani și a putut fi audiată de judecători. Instanța nu a ținut însă cont de ce a dorit ea: ca ele să nu fie la tata în timpul zilelor de școală, că nu mai vor să fie plimbate ca două valize și că își doresc continuitate în timpul programului școlar. Din păcate, instanța nu a ținut cont nici de atașamentul fetițelor față de bunicii materni, de obișnuințele lor și de faptul că tatăl nu a fost implicat în viața lor înainte de începerea procesului', a scris cântăreața atunci pe Facebook.

Cum răspunde Alexandru Ciucu acuzațiilor grave făcute de Alina Sorescu, după ce s-a pronunțat divorțul

După ce Alina Sorescu a făcut acuzații grave la adresa lui Alexandru Ciucu, creatorul de modă a răspuns imediat. Designerul a declarat că, indiferent de traumele prin care au trecut de-a lungul timpului, ar trebui ca amândoi să găsească puterea de a trece peste ele.

„Aș putea să răspund punctual și cu dovezi fiecărei false acuzații. Dar asta nu ar face decât să prelungească acest circ, atent planificat încă de la jumătatea lui 2020, în care m-am trezit implicat fără voia mea. Nu voi comenta declarațiile mincinoase pentru că asta le ar face rău copiilor noștri. Dar mă întreb în ce măsură acest mesaj, legat de procesul de divorț care s-a încheiat în octombrie 2024, apare acum. După 3 luni. Dar la doar câteva zile după lansarea unei noi piese muzicale și cu câteva zile înainte de ziua mea.

Și pentru că văd că se obișnuiește să se promoveze avocații, deși nu am avut nicio înțelegere cu ei în acest sens, le mulțumesc și eu celor doi avocați ai mei, care au reușit să nu lase să se destrame definitiv legătură tată – copii, așa cum s-ar fi dorit', a spus creatorul de modă pentru VIVA!.

Sursa foto: Facebook/ Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton