Amalia Năstase, pe coperta VIVA! de noiembrie, alături de cei trei copii! A slăbit 32 kg și a îmbrăcat aceeași rochie din 2012

 Oana Popoiag
.
Amalia NăstaseAmalia Năstase

Cine o cunoaște pe Amalia Năstase știe că nu se ferește să spună verde-n față ce gândește, asta și când vine vorba de ea însăși. Vedeta copertei VIVA! de noiembrie ne-a povestit deschis despre lupta ei cu kilogramele în plus, cum a reușit să slăbească spectaculos și ce răutăți și-a auzit în perioada în care ajunsese să cântărească aproape 100 de kilograme.

În primul rând, mi-ai rămas datoa­re cu o informație. Ultima dată când ne-am văzut, te-am întrebat cât ai slăbit în talie și mi-ai zis că măsori și îmi zici. Așadar, care e re­zultatul?

Am început la 95 cm în talie și am ajuns la 75 cm.

Știi ce se întâmplă când căutăm nu­mele tău pe Google, nu? Explozie de știri despre dieta ta. Spune-ne cum ai reușit să te mobilizezi.

Da, am văzut că sunt trending pe Google cu dieta și bănuiesc că asta s-a întâmplat pentru că oamenii au văzut că se poate să revii de la 97 de kilograme la 65 și au vă­zut și cum am făcut asta. Faptul că am făcut publică dieta și ce am mâncat în tim­pul celor 6 luni m-a ajutat și pe mine să mă țin de ea, pentru că simțeam că am lângă mine suportul tuturor celor care îmi scriau și care se uitau zi de zi la ce mân­cam. Mi-am dat seama că e multă lume

care înțelegea prin ce treceam eu, și anu­me nenumărate încercări de a slăbi, sol­date cu eșec. Eu nu am vrut niciodată să abandonez speranța că voi reuși, dar îmi era din ce în ce mai greu să cred că se va mai întâmpla. Și iată că a fost posibil, și a fost posibil datorită celor care au fost lân­gă mine și m-au încurajat.

Știrea că ai reușit să slăbești 20 de kilograme în 80 de zile a făcut fu­rori pe net. Asta se întâmpla în urmă cu câteva luni. Între timp, câte kilograme ai mai dat jos și care e targetul final?

Am slăbit 32 kg din februarie până acum și aș vrea să ajung la 37 kg pierdute, dar o iau încet acum, sunt mai mult în faza de menținere decât de slăbire. Organismul a accelerat arderile, și acum slăbesc mult mai ușor, nemaifiind atentă așa de mult la ce mănânc. Am mai băut un pahar cu vin roșu, am mâncat mai multe fructe etc.

Tu ai fost mai toată viața ta slabă, până după ultima naștere. Orice femeie frumoasă care se îngrașă e un subiect ideal de bârfă la cafele. Ai avut parte de răutăți din partea altor femei în perioada în care ai luat în greutate?

Pe mine nu prea mă interesează părerea altora și, mai mult decât atât, mi se pare că, atunci când te influențează părerea cuiva despre tine, ai o mare problemă. Mie mi-au spus foarte mulți oameni că nu o să reușesc nimic, că nu se poate ce vreau eu, că sunt prea slabă, că sunt prea grasă. Au trecut pe lângă mine ca apa pe lângă pește. Chiar sunt în zodia Peștelui. Ce îmi amintesc însă sunt situațiile amuzante în care, de exemplu, a venit o asistentă la mine și mi-a zis: „Doamne, ce frumoasă erați înainte și ce v-ați îngrășat acum! Pentru mine erau amuzante, însă pentru majoritatea femeilor nu cred că sunt și nu aș spune niciodată cuiva că s-a îngrășat. E lipsă de educație și nu faci decât să sublini­ezi o trăsătură negativă de care femeia respectivă sau bărbatul respectiv este foar­te conștient, oricum.

Foto: VIVA!, Facebook

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton