[gallery ids="2460660,2460661,2460662,2460663,2460659"]
După ce s-a întors de la Asia Express, experiență despre care a declarat că a fost cea mai solicitantă și traumatizantă din viața sa, Ana Morodan s-a ales totuși cu o izbândă. Contesa digitală a slăbit 12 kilograme, iar recent a fost zărită la o sală de fitness, semn că vrea să-și păstreze noua siluetă.
Ana Morodan s-a întors de la Asia Express marcată, Drumul Elefantului dovedindu-se mult prea solicitant pentru aceasta și pentru partenerul ei, Adrian Teleșpan. Totuși, partea bună în toată această aventură care a marcat-o a fost că s-a întors în România cu nouă kilograme mai slabă, plus încă trei pe care le-a dat jos ulterior, din cauza insomniilor. Contesa digitală este mândră de noua siluetă, însă, în același timp, nu poate renunța la marea ei slăbiciune culinară: burgerii. Deja a luat măsuri, se pare, întrucât recent a fost zărită la deschiderea unei noi săli de fitness, Beat 45, un concept care combină antrenamentele de tip HIIT (high intensity interval training) cu atmosfera unui ring de dans. Combinație prin care Ana ar putea arde, se pare, până la 1000 de calorii pe oră.
Câte kilograme a slăbit Ana Morodan după Asia Express
'Toate hainele mele sunt atat de largi acum. În decembrie, când m-am întors de la Asia Express, a trebuit să merg la croitoreasă ca să le modific, a trebuit să plătesc mult ca să le fac strâmte. Chiar vorbeam cu colegii mei de birou, cum ar fi acum, că am unele haine la care țin foarte mult și pe care vreau să le port și peste zece ani, să mă îngraș din nou. Eu sper să mă mențin slabă acum. (…) N-aș putea să nu mai mănânc burger, burgerii sunt viața mea. Și pizza, și pastele, și toate prăjuturile de pe planetă. Nu m-am mai îngrășat deloc de când m-am întors. Când mă urc pe cântar dimineața și văd că am trecut de 50 de kilograme, mă apucă panica. Nu-mi explic de ce, eu și înainte, când aveam 59, chiar vorbeam cu colegii mei și i-am întrebat acum, când m-am întors: 'de ce nu mi-ați spus că sunt un cartofior umflat?' Acum mi-am setat că vreau să rămân slabă. Am dat jos 9 kilograme în India, iar când m-am întors în București în decembrie am mai dat jos vreo 3, pentru că am avut probleme cu somnul, a declarat Ana Morodan recent la Interviurile VIVA!.
Foto: PR
Citește și: