Andreea Antonescu a sunat la 112 și a spus că e sechestrată de iubit. Poliția a intervenit imediat

 Stamen Diana
.

De când s-a despărțit de tatăl fetiței sale, vedeta trăiește o poveste de dragoste cu năbădăi alături de Ștefan Manolache. Andreea Antonescu a sunat la 112 și a spus că este sechestrată de iubit. Poliția a intervenit și s-a deplasat la locul care a fost indicat de artistă.

Azi se ceartă, mâine se împacă. Nimeni nu mai știe care este starea amoroasă a Andreei Antonescu de o bună bucată de vreme. Artista are o relație cu Ștefan Manolache, un fost reporter de la Acces direct pe care l-a cunoscut la un eveniment monden din Capitală.

Miercuri seară, Andreea Antonescu a sunat la 112, unde a spus că este sechestrată într-un apartament de lux din Iași, potrivit observator.tv. Ștefan Manolache este din Iași, iar cel mai probabil cântăreața se afla acasă la acesta.

Poliția a intervenit imediat și s-a deplasat la locul care a fost indicat de artistă. În primă fază, Andreea Antonescu nu a recunoscut că a sunat la numărul de urgență, însă mai apoi a recunoscut că s-a certat cu Ștefan Manolache, iar acesta nu i-ar fi dat voie să iasă din casă.

Andreea Antonescu și Ștefan Manolache au fost găsiți la adresa respectivă de oamenii legii, iar vedeta le-a recunoscut că s-a certat cu iubitul ei.

Jumătatea trupei Andre a fost amendată cu 4.000 de lei pentru apel nejustificat la 112. Potrivit unor surse, Andreea Antonescu nu a vrut să recunoască apelul la serviciul de urgență, însă în istoricul apelurilor a fost găsit apelul către 112. Tot aceleași surse susțin că vedeta mirosea a alcool.

Citește și: Andreea Antonescu s-a despărțit de Ștefan Manolache, după ce a sunat-o Traian Spak.Ce i-a zis fostul soț la telefon

Andreea Antonescu a dat buzna în apartamentul lui Ștefan Manolache

Se pare că Andreea Antonescu se afla în Galați, acolo unde locuiește mama ei și nu a mai putut sta departe de Ștefan Manolache. Cei doi nu mai formau un cuplu, iar artista ar fi mers la Iași ca să se împace cu iubitul ei.

Surpriză! Acolo, Andreea Antonescu l-a prins pe Ștefan Manolache cu altă femeie, iar aceasta și-a ieșit din minți, potrivit spynews.ro.

Bărbatul ar fi scos-o din casă pe cealaltă femeie pe altă ieșire, iar mai apoi i-a deschis ușa vedetei. Andreea Antonescu ar fi început scandalul și voia să se împace cu Ștefan Manolache, însă acesta nu voia sub nicio formă.

Din cauza nervilor, vedeta ar fi început să consume băuturi alcoolice, iar apoi voia să plece înapoi la Galați. Văzând starea în care se afla fosta lui iubită, Ștefan Manolache i-ar fi luat cheile și telefonul Andreei Antonescu, moment în care vedeta a sunat la 112.

Citește și: Andreea Antonescu, primele declarații după ce a sunat la 112 că este sechestrată:'Am trecut printr-o experiență stranie'

FOTO: Facebook

Andreea-Antonescu-și-Ștefan-Manolache-1Andreea-Antonescu-și-Ștefan-Manolache-1
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton